Cea de-a doua ediţie Balkanik! Festival se va desfăşura şi în acest an la Bucureşti, în Grădina Uranus, în perioada 21-23 septembrie 2012. Printre numele deja confirmate se numără Orchestra Boban şi Marko Markovic (Serbia), Parno Graszt (Ungaria), Baba Zula (Turcia), Fanfara Shavale (Romania,) Nedim Nalbantoglu şi The Balkan Messengers (Turcia şi Bulgaria).

Vezi cum a fost prima ediţie Balkanik! Festival!

Balkanik! Festival aduce şi anul acesta spiritul vesel, tradiţiile şi autenticitatea spiriului balcanic prin muzică, dans şi bună dispoziţie. Timp de trei zile şi trei nopţi, muzica şi cultura balcanică vor fi evidenţiate în Capitală. Artişti din România, Serbia, Ungaria, Turcia şi Bulgaria vor anima atmosfera din Grădina Uranus cu muzica lor.

Fanfara Shavale îşi are rădăcinile în renumitul sat Zece Prăjini din România. Renumele localităţii vine de la faptul că aici se găseşte cel mai mare număr de fanfare din ţară. Din Serbia, Orchestra Boban şi Marko Markovic, vin să uimească publicul cu prestaţia lor de renume. Membrii orchestrei au câştigat numeroase premii de-a lungul carierei.

Parno Graszt din Ungaria a reuşit ca în cei 20 de ani de carieră să primească întotdeauna reacţii pozitive pentru muzica Romani pe care o promovează. Formaţia a concertat în ţări precum India şi SUA.

Trupa Baba Zula din Turcia s-a remarcat prin sunetul unic, categorizat ca „Oriental Dub” sau „Folk contemporan din Istanbul”. Muzica celor de la Baba Zula poate fi auzită pe coloana sonoră a mai multor filme şi documentare. Trupa a fost prezentă şi anul trecut la fetival, la ediţia din acest an revenind la cererea fanilor.

Violonistul Nedim Nalbantoglu din Turcia şi The Balkan Messengers, din Bulgaria, vor aduce pe scena din Grădina Uranus virtuoazitatea vioarei, însoţită de orchestră. Nedim Nalbantoglu este apreciat în Franţa ca „omul care dă viaţă vioarei şi o face să vorbească„.

Bilete Balkanik! Festival

Biletele pentru cea de-a doua ediţie Balkanik! Festival ce va avea loc în Grădina Uranus din Bucureşti se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro. Preţul biletelor, în avans este de:

35 lei – pentru o zi
50 lei – abonament două zile
85 lei – abonament trei zile

Cumpara bilet

La intrare, biletele se vor găsi la preţul de:

45 lei – pentru o zi
60 lei – abonament două zile
95 lei – abonament trei zile

Balkanik! Festival este un eveniment organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 şi Primăriei Municipiului Bucureşti.