Home » Ştiri » Aziza Mustafa Zadeh va urca pe scena celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Plai
Între 14 şi 16 septembrie 2012, Muzeul Satului din Timişoara va găzdui cea de-a şaptea ediţie de Plai, iar în ultima seară pe scena festivalului va urca talentata Aziza Mustafa Zadeh. Artista din Azerbaidjan se alătură line-up-ului ce îi mai cuprinde pe Patrice & The Supowers, Fatoumata Diawara şi Subcarpaţi.
Află mai multe despre Plai Festival 2012!
Aziza Mustafa Zadeh este o artistă complexă care a îmbrăţişat într-un mod inedit stiluri muzicale precum mugham, jazz şi opera. Pianista, compozitor dar şi cântăreaţă, acesta a fost supranumită „The Princess of Jazz” datorită harului pe care îl are.
Aziza a colaborat de-a lugul timpului cu nume precum Dave Weckl şi John Patitucci (Always) sau Al Di Meola, Omar Hakim, Stanley Clarke, Kai E. Karpeh de Carmago şi Bill Evans, iar albumul „Dance Of Fire” a deschis un drum spre noi perspective, dovedindu‐se un hit în adevăratul sens al cuvântului.
Talentul cu siguraţa este moştenit de la tatăl său, Vagif Mustafata Zadeh un pianist de excepţie care i-a insuflat şi pasiunea pentru stilul mugham. Mugham reprezintă o formă veche, de muzică cu rădăcini în Asia Centrală, Turcia, Orientului Mijlociu şi Orientului Îndepărtat. Acest stil muzical, se bazează pe o scară modală, rigid structurată, în interpretarea sa artistul trebuie să transmită o stare sporită de emoţie. Deoarece stilul mugham este greu de asimilat de cei cu pregătire muzicală occidentală, de cele mai multe ori acesta este pus în categoria jazz.
Biletele şi abonamentele pentru Festivalul Plai 2012 sunt disponibile la următoarele categorii de preţuri:
Bilete 35 lei – în avans 45 lei – la intrare |
|
Abonamente* 70 lei – în avans 90 lei – la intrare |
*În preţul abonamentelor este inclusă şi camparea, însă aceasta este limitată la 100 de corturi.
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
Artiştii care au urcat pe scenă de-a lungul celor 6 ediţii ale festivalului Plai, se încadrează în acea categorie de muzicieni care ştiu să facă din muzica o artă, astfel că şi în acest an vom avea parte de muzică de cea mai bună calitate.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.