Alex Clare revine în România şi va concerta la ceremonia de lansare a proiectului „Sibiu – Festival City”, programată joi, 27 iulie 207, de la ora 21:30, în Piaţa Mică din Sibiu. Pe lângă concerte, expoziţii, lansări de carte sau film, platforma „Sibiu – Festival City” va găzdui prima ediţie a reuniunii internaţionale Est European Music Conference (EEMC).

Cei mai importanţi reprezentanţi ai industriei europene de spectacol, oameni de afaceri, directori ai celor mai mari festivaluri, organizatori de spectacole cu mari trupe, specialişti internaţionali în securitate, avocaţi şi experţi în sistemul internaţional de taxe sunt aşteptaţi la Est European Music Conference (EEMC), în perioada 27-29 iulie 2017. Un eveniment de anvergură europeană, platfomă de dialog pentru peste 500 de experţi, autorităţi, promoteri români şi principalii operatori de pe piaţa internaţională a festivalurilor.

Britanicul Alex Clare este primul nume confirmat pentru seria de evenimentelor culturale programate în cadrul proiectului „Sibiu – Festival City”. Alex Clare este favoritul topurilor britanice şi germane, al cărui single „Too Close”, cu peste 100 de milioane de vizualizări numai pe YouTube, i-a adus vânzări record, o colaborare cu Microsoft şi o foarte preţioasă nominalizare la Brit Awards.

Invitaţii seminariilor şi conferinţelor din cadrul EEMC 2017

Directori ai marilor festivaluri europene, editori şi corespondenţi ai principalelor publicaţii internaţionale, experţi în sistemul internaţional de taxe sau reprezentanţi ai celor mai importante asociaţii şi instituţii internaţionale de reglementare a sectorului creativ au confirmat participarea la această întâlnire.

Printre invitaţi se numără:

Nikki McNeill, fondatorul Global Publicity, o agenţie care se ocupă de strategii de marketing şi comunicare pentru artişti, evenimente sau festivaluri, având printre clienţi festivalul Sziget, Amsterdam Dance Event, Bilbao BBK Live, Dave Clarke, EXIT Festival şi Lowlands.

Fruzsina Szep (directorul Festivalului Lollapalooza din Berlin) şi Stephan Thanscheidt, director al companiei FKP Scorpio, care organizează peste 20 dintre cele mai mari festivaluri din Europa.

Thomas Zsifkovits – coproprietar al companiei Barracuda Music, organizator al unor festivaluri de amploare ca Nova Rock şi Frequency sau concerte cu artişti ca Robbie Williams, Rolling Stones, Twenty-One Pilots.

Chris Kemp, doctor în psihologia maselor şi managementul mulţimii, consilier al poliţiei britanice, care în 2012 a fost responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice şi Paralimpice.

Est European Music Conference (EEMC)

Dick Molenaar, unul dintre cei mai titraţi consilieri în complicatul domeniu al taxelor, care lucrează cu cei mai cunoscuţi artişti olandezi, dar şi cu sportivi sau companii şi instituţii care activează în industria muzicală.

Printre invitaţi îi mai regăsim pe: Christof Huber (OpenAirSt.Gallen – cel mai mare festival din Elveția), Grimur Atlason (festivalul Iceland Airwaves), Holger Jan Schmidt (unul dintre cei mai importanţi experţi europeni în sustenabilitate şi strategii eco pentru festivaluri şi agent de booking pentru „Das Fest”), Greg Parmley (International Music Conference), Ruud Berends (fondatorul centrului pentru tineret Debarak şi cofondator al agenției Paperclip Agency), jurnalistul german Gideon Gottfried (corespondent european pentru Pollstar), jurnalistul Gordon Masson, dar şi Allan McGowan, cu o experienţă de mai bine de 40 de ani în publicitate şi industria muzicală.

Printre oamenii de comunicare care vor modera conferinţele se numără jurnalistul Horia Ghibuţiu („Un site de muzică”, Adevărul, Evenimentul Zilei, Compact, FHM, Viva!), dar şi Vlad Tăuşance – consultant în comunicare şi antrenor de creativitate aplicată în atelierele Creative Fitness Studio.

Se alătură profesionişti din industrie şi din media precum: Mihai Păun (directorul festivalului Electric Castle), Guido Janssens şi Laura Coroianu (unii dintre cei mai importanţi promoteri români), jurnalistul şi scriitorul Lucian Mîndruţă.

Mai multe informaţii despre speaker-i pe site-ul oficial al conferinţei!

Bilete East European Music Conference

Biletele pentru accesul la East European Music Conference, programată în cadrul proiectului „Sibiu – Festival City”, au fost puse în vânzare pe site-ul www.eemusic.ro. Preţul acestora variază între 190 şi 240 lei, în funcţie de momentul achiziţiei. Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment şi sunt valabile pentru întreaga serie de seminarii şi conferinţe incluse în program.

„Sibiu – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul oraşului Sibiu de jucător important pe piaţa europeană a consumatorilor de cultură şi a producătorilor de evenimente culturale. Cu o remarcabilă tradiţie şi experienţă în organizarea şi promovarea evenimentelor de anvergură, oraşul Sibiu devine platform regională de dialog pentru toate entităţile implicate în industria spectacolului. Programul se derulează în aceeaşi perioadă cu festivalul ARTmania, şi va transforma  încă o dată oraşul Sibiu într-o veritabilă Capitală a Culturii.

Conferinţa este organizată în colaborare cu AROC – Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale, ce are ca membri organizatori cei mai importanţi promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, ARTmania, Blaj aLive, Twin Arts şi alții.