Au mai rămas doar o zi până la concertul pe care Sting îl va susţine la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Organizatorii au anunţat programul şi regulile de acces pentru show-ul de pe 17 octombrie 2017, care face parte din turneul internaţional al artistului „57th & 9th” şi în deschiderea căruia va cânta Joe Sumner.

Sting revine în România, iar pregătirile sunt pe măsură. Echipa de producţie şi organizare se ocupă de câteva zile bune de tot ceea ce ţine spectacol, dar şi de şederea artiştilor la noi în ţară, până la cele mai mici detaii. Se anunţă un show de neuitat, cel puţin la nivelul celui din 2013.

Program concert Sting la Cluj-Napoca

18:00 – Acces Early Bird
18:30 – Acces General
20:00 – Joe Sumner
21:00 – Sting

Aflat la prima sa vizita în Ardeal, Sting a trimis un mesaj video fanilor săi prin care le transmite că este nerăbdător să susţină primul concert în Cluj-Napoca.

Reguli de acces

Pentru intrarea în Sala Polivalentă, organizatorii recomandă utilizarea porţilor de acces corespunzătoare zonelor în care sunt repartizate biletele achiziţionate. Accesul la concert este permis doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul trebuie păstrat pe toată durata concertului, iar spectatorii trebuie să aibă asupra lor şi un act de identitate valid. Fără acesta, accesul în spaţiul de concert nu este permis.

În zona de concert nu este permis accesul cu: băuturi şi produse alimentare cumpărate din afara perimetrului locaţiei, sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale sau aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.

Locaţia nu dispune de spaţii pentru depozitare, de aceea organizatorii recomandă publicului să nu vină cu obiecte interzise, precum: aparate de fotografiat compacte, brichete, medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt insoţite de reţetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia şi cu maxim o doză zilnică), insulina, spray inhalator pentru astm. De asemenea, accesul cu rucsacuri sau orice alt tip de bagaje este strict interzis. Pentru siguranţa publicului şi buna desfăşurare a evenimentului, participanţii sunt de asemenea rugaţi să se supună controlului corporal amănunţit la cererea agenţilor de securitate.

Accesul cu copii

Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului foarte puternic. Însă dacă parinţii aleg să vină insoţiţi de cei mici, o vor face pe propria răspundere, achiziţionând bilete de acces şi pentru aceştia. Accesul în zona de concert se va face doar în baza unui bilet valid, indiferent de vârstă. Totodată, recomandăm părinţilor să le asigure copiilor căşti de protecţie. Minorii trebuie să fie insoţiţi de un adult.

Jetoane pentru băuturi şi mâncare.

În incinta Sălii Polivalente spectatorii vor avea la dispoziţie băuturi răcoritoare la pahar, apă şi gustări. Pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în locaţie, distribuite în toate zonele de concert. În cazul neutilizării lor pe durata concertului, acestea vor putea fi răscumpărate în aceeaşi seară, de la casieriile din incintă, până la ora 23:00. Toate barurile, la fel şi toaletele, vor fi amplasate pe inel, la etajele 1 şi 2 ale Sălii Polivalente.

Parcare

Publicul este încurajat să vină la concert folosind mijloacele de transport în comun. Dacă spectatorii aleg totuşi să vină cu maşina personală, aceştia sunt rugaţi să apeleze la parcările publice aflate în apropiere, parcarea Sălii Polivalente nefiind disponibilă pentru concertul de marţi.

Alte informaţii generale

Organizatorii recomandă spectatorilor ca, odată intraţi în spaţiul de concert, să localizeze cea mai apropiată ieşire de urgenţa de sectorul în care au alocate biletele, iar apoi să se bucure de spectacol. Biletele oferă acces doar în sectorul pentru care au fost achiziţionate. Spre exemplu, spectatorii care au locuri in tribune nu vor avea acces pe Teren – Acces General sau în Golden Circle. Pentru anumite sectoare din stadion, spectatorii vor primi şi câte o brăţară pe care trebuie să o păstreze pe toată durata spectacolului.

Înregistrarea de orice fel a spectactolului este strict interzisă. Managementul artistului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit. În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă. În incinta Sălii Polivalente, fumatul este strict interzis, iar cei care nu vor respecta această regulă vor fi pasibili de amendă.

Bilete Sting la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Ultimele biletele pentru concertul Sting de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, de pe 17 octombrie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, urmând ca, în ziua evenimentului, în limita disponibilităţii, acestea să poată fi achiziţionate de la casa de bilete a Sălii Polivalente.

Categorie Preţ normal Preţ Early Entry
Hot Seats 823 lei - SOLD OUT
Categoria I 467 lei - SOLD OUT
Categoria II 346 lei 703 lei SOLD OUT
Categoria III 286 lei - bilete
Categoria IV 256 lei - bilete
Categoria V 226 lei - SOLD OUT
Categoria VI 146 lei - SOLD OUT

Concertul Sting de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca este organizat de Emagic.