Piesa „Playing with Fire” interpretată de către Paula Seling şi Ovi au adus locul III României la Eurovision 2010. Germania, reprezentată de către Lena a câştigat cea de-a 55 ediţie a Eurovision desfăşurată pe 29 mai la Oslo, în Norvegia.
Reuşita de sâmbătă seară a Paulei Seling şi Ovi a egalat-o pe cea a Luminiţei Anghel şi Sistem din 2005, atunci când România s-a clasat tot pe locul III. Cele mai multe voturi pentru România au venit din: Moldova, Spania, Norvegia, Portugalia şi Suedia.
Piesa Germaniei a strâns 256 de puncte clasându-se detaşat pe locul I, cu 170 de puncte, Turcia s-a aflat pe locul II, iar România a adunat 162 de puncte. Vezi clasamentul complet!
Felicităm reprezentaţii României pentru această mare realizare, echipa iConcert.ro s-a aflat tot timpul alături de ei şi i-a susţinut în promovarea melodiei „Playing with Fire”.
Potrivit Regulamentului, spectatorii din cele 39 de ţări participante (nu doar cele 25 finaliste) au putut vota piesa favorită printr-un apel sau printr-un sms la numărul melodiei respective, afişat pe ecran în timpul spectacolului. De pe un număr de telefon s-a putut vota de 20 de ori. Telespectatorii nu au putut vota, însă, reprezentanţăă ţării lor.
Voturile telespectatorilor au fost convertite în puncte. Astfel, cea mai votată melodie a primit 12 puncte, următoarea 10, iar următoarele – 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2 şi 1 punct. În fiecare ţară a existat şi un juriu specializat, care a acordat acelaşi punctaj – de la 12 la 1 punct (nu se acordă 9 puncte). Fiecare din cele două punctaje – al publicului şi al juriului de specialitate – contează în proporţie de 50 la sută. La finalul spectacolului, fiecare din cele 39 de ţări a anunţat punctajele.
În finala Eurovision s-au înfruntat 25 de ţări, dintre care 20 s-au calificat în urma semifinalelor din 25 şi 27 mai, în timp ce Norvegia, ţara-gazdă, care a câştigat finala Eurovision din 2009, a fost calificată din oficiu, alături de cei „Patru mari”: Marea Britanie, Spania, Franţa şi Germania.
Finala Eurovision 2010 a avut loc pe Telenor Arena din Oslo (Norvegia), pe 29 mai, în faţa a peste 120 de milioane de telespectatori din 45 de ţări. Ediţia 2011 a concursului Eurovision va avea loc în ţara câştigătoare, Germania.
Foto: www.eurovision.tv