Unele concerte sunt doar o amintire plăcută. Altele devin repere pe care le porți cu tine ani la rând. Concertul Iron Maiden din 28 mai 2026, desfășurat pe Arena Națională din București, a fost unul dintre acele momente rare. După cincizeci de ani de carieră, legenda heavy metalului a demonstrat că poate livra în continuare un spectacol monumental, construit cu o precizie și o viziune artistică pe care puține trupe din lume le mai pot oferi.
Turneul „Run for Your Lives” marchează jumătatea de secol de la fondarea trupei de către basistul Steve Harris, în 1975 – și o face cu un show care nu seamănă cu o retrospectivă comemorativă, ci cu dovada vie că legenda britanică nu are niciun motiv să se scuze pentru trecerea timpului.
Anthrax: thrash-ul american a încălzit Arena Națională
Seara a început la 19:25 cu Anthrax, trupa new-yorkeză care și-a câștigat locul în istoria metalului ca parte din Big Four of Thrash, alături de Metallica, Megadeth și Slayer. Nu era o deschidere simbolică: Anthrax au concertat cu toată seriozitatea unui cap de afiș, iar Joey Belladonna s-a dovedit în continuare o forță vocală greu de egalat la vârsta lui.
Anthrax a încălzit Arena Națională
Charlie Benante (aflat simultan în turneu cu Pantera) a ajuns special la București și a demonstrat la tobe un control și o viteză care îți fac să uiți câți ani are. Scott Ian, cu tatuajele și cu bărbia celebră, a scos riff-urile care au definit thrash-ul american cu aceeași ușurință provocatoare cu care o face de patru decenii. Completat de Jonathan Donais la a doua chitară și de Frank Bello la bas, frontul sonor al trupei a fost solid și compact. Anthrax au lăsat în urmă o arenă încălzită și un public pregătit.
Iron Maiden: un spectacol total, de la primul acord până la ploaie
Aproape de ora 21:00, difuzoarele au umplut stadionul cu „Doctor Doctor” de UFO – intro-ul tradițional care anunță de decenii că urmează ceva mare.
Fanii Iron Maiden din primele rânduri
Concertul a început cu trei piese consecutive de pe albumul „Killers” (1981) – „Murders in the Rue Morgue”, „Wrathchild” și „Killers” – pe un fundal vizual care a pornit cu o animație a lui Eddie undeva în Anglia anilor ’80, pentru ca la prima piesă decorul să se mute brusc în Parisul secolului XIX, cu Turnul Eiffel în plan îndepărtat. Era, în miniatură, esența a ceea ce Iron Maiden oferă la un concert: muzică și poveste vizuală simultan.
„Phantom of the Opera” a produs primul refren cântat în cor de întregul stadion, în acea manieră englezească de suporter pe care Iron Maiden au transformat-o într-o marcă proprie. „The Number of the Beast” a adus cu ea focuri reale pe scenă – căldura fizică a flăcărilor ajungea la câteva rânduri distanță. Pe ecranul uriaș din spate rulau imagini cu steaguri iraniene și americane pe fundalul ciupercii nucleare, amintind că Iron Maiden nu și-au pierdut nici pe departe tendința de a face declarații vizuale cu greutate politică.
Janick Gers
„Infinite Dreams” a fost „surpriza” serii – piesa nu mai fusese cântată live din 1988, iar înainte de a o interpreta, Bruce Dickinson a construit o introducere teatrală de câteva minute, invocând World Dracula Day, luna aproape plină și „copiii nopții”. Momentul a fost amuzant și perfect calibrat pentru a electriza o arenă de peste 32.000 de oameni.
„Rime of the Ancient Mariner” a fost poate apogeul serii ca spectacol complet. Pe o durată de treisprezece minute, piesa a primit un întreg scurtmetraj vizual pe ecranele stadionului, Dickinson desfăcând o ploscă pe scenă și recitând din Coleridge înainte de a porni muzica. Vizualul a fost descris în mod repetat de cei prezenți ca aproape tridimensional – un mic film la care 32.000 de oameni s-au uitat cu sufletul la gură.
„Hallowed Be Thy Name” a venit cu mii de lanterne de telefon aprinse în tribune și cu un efect vizual în care Dickinson cel real devine digital și urcă drumul spre spânzurătoare. „The Trooper” a adus pe scenă mai întâi Union Jack-ul britanic, purtat de Dickinson în uniforma victoriană tradițională, și apoi – spre entuziasmul evident al publicului – tricolorul românesc, filmat și redistribuit în masă pe rețelele sociale în orele ce au urmat.
Bruce Dickinson: 67 de ani și niciun compromis
Orice cronică a acestui concert trebuie să se oprească o clipă asupra omului care a dominat scena de la primul până la ultimul minut. Bruce Dickinson a împlinit 67 de ani și a supraviețuit unui cancer la gât diagnosticat în 2014. Nimic din toate acestea nu a fost perceptibil joi seară.
Bruce Dickinson
Dickinson a parcurs scena de la un capăt la altul timp de aproape două ore: a cântat fără să rateze o notă, a schimbat multiple costumații – mască cu pene din turneul „Powerslave”, mantie zdrenţuită, cască de aviator, joben – a comunicat permanent cu publicul, a recitat, a improvizat, a dirijat refrene cu mâinile ridicate. Există un moment înainte de „Aces High” când a apărut cu cască de pilot, precedat de „Churchill’s Speech” ca intro, și a cântat piesa cu energia unui om la primul lui concert.
Colegii lui nu au fost mai prejos: Steve Harris a ancorat totul prin liniile de bass care definesc identitatea trupei, ridicând piciorul pe boxă cu aceeași energie de la primele concerte ale trupei. Adrian Smith și Dave Murray au livrat dueluri de chitară memorabile pe „Seventh Son of a Seventh Son”. Simon Dawson – care l-a înlocuit pe Nicko McBrain (rămas membru onorific, dar retras din turnee) – a gestionat cu precizie o baterie extrem de solicitantă. Janick Gers a cântat calm și constant, ancorat și el în poveste.
Eddie – mascota Iron Maiden
Finalul concertului s-a construit în trei trepte clare. „Aces High” a redeschis motoarele la bis cu o energie tăioasă, pe ecrane Eddie doborând avioane Luftwaffe fotogramă cu fotogramă. „Fear of the Dark” a transformat stadionul întreg într-o singură voce – și exact în acel moment a început să plouă, amplificând fără să fi fost planificată senzația de întuneric și singurătate pe care piesa o poartă în ea de treizeci de ani. „Wasted Years” a încheiat seara cu grație, fără punct final brusc, lăsând muzica să se stingă în rezonanța propriei greutăți.
O trupă care nu s-a obișnuit cu comoditatea
Iron Maiden ar putea urca pe scenă, interpreta zece hituri într-o oră și pleca, iar stadioanele s-ar umple oricum. Că nu fac asta, că vin cu un spectacol vizual construit piesă cu piesă, cu povești spuse pe ecrane, cu costumaţii, cu mascota Eddie coborând pe scenă de două ori, cu animații special create pentru fiecare cântec, cu o setare teatrală pentru fiecare moment important – spune ceva esențial despre ce înseamnă această trupă.
Publicul de pe Arena Națională a reflectat exact această longevitate: copii veniți cu părinții, adolescenți care cunoșteau fiecare vers, rockeri de cincizeci de ani care au crescut cu casetele trupei. La finalul concertului, în timp ce oamenii se îndreptau spre ieșiri, adolescenții cântau împreună – o scenă care rezumă mai bine decât orice statistică ce înseamnă o trupă care a traversat jumătate de secol fără să piardă contactul cu ceea ce o face relevantă.
Steve Harris
Iron Maiden vor continua turneul „Run for Your Lives” în Europa până pe 11 iulie, când seria concertelor de pe continent se va încheia în Marea Britanie. Apoi, trupa va duce turneul în America, Asia și Australia. În noiembrie 2026, membrii trupei vor fi incluși oficial în Rock and Roll Hall of Fame.
Setlist Iron Maiden, București:
- Murders in the Rue Morgue
- Wrathchild
- Killers
- Phantom of the Opera
- The Number of the Beast
- Infinite Dreams
- Powerslave
- 2 Minutes to Midnight
- Rime of the Ancient Mariner
- Run to the Hills
- Seventh Son of a Seventh Son
- The Trooper
- Hallowed Be Thy Name
- Iron Maiden
- Aces High (bis)
- Fear of the Dark (bis)
- Wasted Years (bis)
Setlist Anthrax, București:
- Among the Living
- Madhouse
- Caught in a Mosh
- Metal Thrashing Mad
- It’s for the Kids
- Antisocial (cover Trust)
- Got the Time (cover Joe Jackson)
- Indians
