Acest eveniment a avut loc in data de 30 Oct 2016.
Vezi alte evenimente cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

În perioada 28 – 30 octombrie 2016, are loc #3010 Festival, un eveniment caritabil în beneficiul victimelor Colectiv, la Berăria H din Bucureşti. Compact, Coma, Truda, Altar şi Florin Chilian se numără printre artiştii care concertează în cadrul evenimentului.

„Heroes never die. Keep their spirits alive” este motto-ul evenimentului în onoarea celor 64 de tineri care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei din clubul Colectiv.

Program concerte #3010 Festival

Vineri, 28 octombrie 2016

19:00 – acces
20:00 – 20:25 – Nexus
20:45 – 21:15 – Florin Chilian
21:35 – 22:10 – Compact
22:30 – 23:00 – Talisman
23:20 – 23:50 – Costi Camarasan Band
24:10 – 7 Semne

Sâmbătă, 29 octombrie 2016

19:00 – acces
19:45 – 20:10 – Hatemode
20:30 – 20:55 – Bulletproof
21:15 – 21:40 – W3 4R3 NUM83R5
22:00 – 22:25 – Metrock
22:45 – 23:20 – Truda
23:40 – Kempes

Duminică, 30 octombrie 2016

16:30 – acces
17:15 – 17:40 – Fallen
18:00 – 18:25 – Gray Matters
18:45 – 19:00 – Coma
19:30 – 19:50 – Anton
20:10 – 20:40 – Krypton – Unplugged
21:00 – 21:30 – Awake
21:50 – 22:20 – Altar
22:40 – Trooper

„Sunt conştient că nimic nu îmi poate aduce copilul înapoi, însă în memoria băiatului meu, un chitarist plin de energie, şi a celorlalţi copii pe care astăzi îi plâng părinţii, alături de cei care au învins moartea, organizăm acest eveniment şi ne propunem să aibă loc anual. Este şi un semnal de alarmă că ceea ce s-a întâmplat la Colectiv nu trebuie să se repete, dar şi un moment oportun pentru a începe să investim cu adevărat în soluţii pentru salvarea de vieţi”, a declarat Eugen Iancu, membru fondator al Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

Banii din vânzarea biletelor vor fi folosiţi în beneficiul victimelor Colectiv, la decontarea tratamentelor. Nevoile acestora sunt mari şi pe termen nedeterminat, iar evenimentul caritabil este susţinut cu scopul de a-i ajuta să treacă mai ușor peste suferinţa deja existentă.

„Suntem recunoscători tuturor celor care s-au implicat, în mod deosebit, pentru că fac asta în regim pro bono: trupelor care promit un concert de senzaţie, Berăriei H, moderatorului Cristi Hrubaru, echipelor de organizare şi promovare. Atâta solidaritate din partea oamenilor te face să speri că putem, într-adevăr, schimba ceva în această ţară”, a mai adăugat Eugen Iancu.

Bilete #3010 Festival la Berăria H din Bucureşti

Biletele pentru #3010 Festival de la Berăria H din Bucureşti, care are loc în perioada 28-30 octombrie 2016, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ abonament Preţ 28.10 Preţ 29.10 Preţ 30.10
Categoria I 100 lei 50 lei 50 lei 50 lei cumpără bilete
Categoria II 60 lei 30 lei 30 lei 30 lei cumpără bilete

În weekendul 28-30 octombrie 2016, au loc mai multe evenimente în memoria victimelor de la Colectiv, festivalul #3010 la Berăria H şi concertul caritabil #Colectiv – Nouă ne pasă! la Arenele Romane.

Festivalul #3010 este organizat de Asociaţia Colectiv GTG 3010.