Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, de la ora 20:00, are loc cea de-a 7-a ediție We Love Retro la BT Arena din Cluj-Napoca. 2 Unlimited, Real McCoy, Sonique, Voltaj, Fly Project, 2 Brothers on the 4th floor, Danzel, L.A. și Sweet Kiss vor susține concerte în cadrul evenimentului.

Line-up celei de a 7-a ediție aduce pe scena clujeană artiști renumiți care au cucerit topurile muzicale în anii 90 și la începutul anilor 20oo. Unii dintre ei vor susține show-uri pentru prima dată pe scena din Cluj-Napoca, printre aceștia numărându-se și belgianul Danzel, artistul al cărui single „Pump It Up!” a fost în Top 10 în Europa în anii 2000. Alături de aceștia vor urca pe scenă și faimoșii 2 Brothers on the 4th floor, Real McCoy și 2 Unlimited. Pentru a menține atmosfera completă a discotecilor din anii 90 și 2000, vor fi prezente la eveniment și trupele românești Voltaj, Fly Project, L.A. și Sweet Kiss.

Prima ediție We Love Retro s-a desfășurat în 2014, iar ideea show-ului a fost pusă în scenă atât în Cluj-Napoca, cât și în București și Craiova. Pe perioada anilor au fost prezenți la eveniment mari artiști precum Bonnie Tyler, Dr. Alban, East 17 sau Coolio, melodiile lor regâsindu-se în playlisturile publicului de toate vârstele.

”We Love Retro este evenimentul de neratat pentru toți nostalgicii acelei perioade atât de frumoase a muzicii românești și internaționale. Setup-ul show-ului din 4 noiembrie va recrea fidel atmosfera acelor ani atât de frumoși în care casetofoanele cu luminițe, ținutele colorate și coafurile nonconformiste erau modul nostru de a ne exprima liber”, Iancu Șerbănescu.

Bilete We Love Retro 2023 la BT Arena din Cluj-Napoca

Biletele pentru We Love Retro 2023 de la BT Arena din Cluj-Napoca, de pe 4 noiembrie 2023, pot fi achiziționate online de pe www.entertix.ro și www.iabilet.ro, la mai multe categorii de preț, în funcție de poziționarea în sală.

Diamond Seat, 242.63 lei
Golden Circle, 210.84 lei
Standard Dance, 200.25 lei
Inel 1, 189.65 lei

We Love Retro 2023 de la BT Arena din Cluj-Napoca este organizat de Spotlights.