Acest eveniment a avut loc in data de 22 Dec 2019.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la , , , , , , , , , , , , , , din , , , , , , , , , , , , , , .

În perioada 29 octombrie – 22 decembrie 2019, Smiley susţine turneul naţional „@Smiley_Omul”, în mai multe oraşe din ţară, printre care: Pitești, Buzău, Constanța, Galaţi, Craiova, Iaşi, Cluj-Napoca, Timișoara şi Botoșani. Turneul se va încheia prin două concerte la Sala Polivalentă din București.

Smiley pornește în cel mai mare turneu susținut de un artist român, în 15 orașe ale țării alături de peste 50 de oameni în echipă, lumini, lasere, ecrane, dansatori și invitați surpriză, sub numele de „@Smiley_Omul”.

„Într-o lume în care suntem încurajați să devenim roboți, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu sa admiți că ești asa cum ești, că ai limitări, că zilele nu-ți sunt mereu la fel, că tu ca om ești supus schimbării și evoluției, de fapt. Turneul ăsta este despre și pentru oameni, cu emoțiile, cu bucuriile, cu stările de tot felul, pentru că noi, în esență, așa suntem.” declară Smiley.

Program turneu Smiley – „@Smiley_Omul”

[table]
Oraş, Dată, Locaţie,
Pitești, 29 octombrie / 19:30, Sala Sporturilor, bilete
Buzău, 30 octombrie / 19:30, Sala Sporturilor, bilete
Constanța, 5 noiembrie / 19:30, Casa de Cultură a Sindicatelor, bilete
Galați, 7 noiembrie / 19:30, Sala Sporturilor, bilete
Ploiești, 10 noiembrie / 19:30, Casa de Cultură a Sindicatelor, bilete
Brașov, 12 noiembrie / 19:30, Sala Sporturilor D. P. Colibași, bilete
Târgu Mureș, 13 noiembrie / 19:30, Sala Polivalentă, bilete
Cluj-Napoca, 18 noiembrie / 19:30, BT Arena , bilete
Timișoara, 19 noiembrie / 19:30, Sala Sporturilor , bilete
Arad, 20 noiembrie / 19:30, Sala Sporturilor „Victoria”, bilete
Craiova, 25 noiembrie / 19:30, Sala Polivalentă, bilete
Bacău, 10 decembrie / 19:30, Teatru de Vară „Radu Beligan”, bilete
Botoșani, 11 decembrie / 19:30, Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa”, bilete
Iași, 12 decembrie / 19:30, Sala Polivalentă, bilete
București, 21 decembrie / 19:30, Sala Polivalentă, bilete
București, 22 decembrie / 19:30, Sala Polivalentă, bilete
[/table]

Smiley sau Andrei Tiberiu Maria, pe numele său din buletin, este unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi din România, a debutat în industria muzicală în 2001. A cunoscut succesul cu trupa Simplu, alături de care a înregistrat numeroase hituri, precum: „Oficial îmi merge bine”, „Mr. Originality” şi „O secundă”. Alături de colegii de la Simplu, Smiley şi-a trecut în palmares cinci discuri de aur, unul pentru fiecare album înregistrat.

 

Cariera sa solo a început odată cu lansarea materialului „În lipsa mea”, de pe care au fost extrase mai multe single-uri, printre care piesa care dă titlul albumului, „Preocupat cu gura ta” şi „Am bani de dat”. „Nemuritori”, „Acasă”, „Oarecare”, „Pierdut buletin” şi „Insomnii” se numără printre cele mai cunoscute piese ale artistului. De-a lungul carierei, Smiley a colaborat cu nume sonore din industria muzicală românească, printre care: Delia, Andra, Uzzi, Pacha Man, Alex Velea, Cheloo şi DOC.

Bilete turneu Smiley – „@Smiley_Omul”

Biletele pentru concertele din cadrul turneului turneu Smiley – „@Smiley_Omul”, care au loc în perioada 29 octombrie – 22 decembrie 2019 în mai multe oraşe din ţară, pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet.