Mai mult decât un simplu eveniment muzical, Summer Well constituie o întreagă experiență, ce va avea loc pe 11-13 august 2023, într-un cadru inedit, ce a devenit gazdă pentru acest festival încă de la început, respectiv Domeniul Știrbey din Buftea. În acest an, ediția Summer Well va marca aniversarea a 12 ani de la înființare. Pe lângă cele patru scene destinate reprezentațiilor muzicale, evenimentul va oferi instalații artistice, zone de mâncare și băutură, zone de relaxare și diverse alte activități.

Noutatea acestui an este reprezentată de cele patru scene, fiecare cu propria energie distinctă. Scena „Hidden Tracks by ING x Visa” își propune să promoveze artiștii emergenți din România, precum Rareș, Paulina, LVX Machina, IOVA, Ana Coman și + SHE + (Corina Sucarov). Scena „Wiiings powered by Red Bull” va impresiona cu energie molipsitoare dată de rapperii precum 070 Shake, Ocean Wisdom, July Jones, Tommy Genesis și Ayrtn. Scena dedicată after-party-urilor va aduce ritmuri electronice live oferite de Kid Francescoli, Acid Arab și Totally Enormous Extinct Dinosaurs.

Vezi programul concertelor!

Surpriza acestei ediții este diversitatea de genuri muzicale de pe scena principală. Aceasta este mai mare decât anul trecut și va găzdui sunete minunate, de la indie-ul efervescent al Florence + The Machine și punk-ul îndrăzneț al lui Yungblud, până la R&B-ul fermecător al lui Saint Levant și ritmurile electronice ale lui Röyksopp și mulți alții.

Patru moduri diferite în care poți ajunge la festival 

Autobuz
Biletele se pot achiziționa direct de pe summerwell.ro și de la intrarea în autobuz, costul unei călătorii fiind de 22 lei, adică 44 lei o călătorie dus-întors. Plecarea se va realiza din București, stația Clabucet (zona Piața Chibrit). Primul transport către Domeniul Știrbey va pleca la orele 13:00 (vineri) și 12:00 (sâmbătă și duminică), iar la întoarcere, ultimul va pleca la ora 04:00 din Buftea.

Autobuzele vor circula la intervale cuprinse între 10 si 20 de minute, asigurând un flux continuu.

Punctele de îmbarcare/vânzare bilet:
București – Stația Clabucet (intersecția blvd. Ion Mihalache cu Calea Griviței)
Buftea – lângă stația de îmbarcare din proximitatea festivalului, amenajată special pentru a fi ușor vizibilă participanților

Tren
De asemenea, se promovează utilizarea trenului ca alternativă de transport pentru a ajunge la festival. Pentru a ajunge la destinație, având ca punct de plecare Gara de Nord, există posibilitatea de a achiziționa un bilet pentru itinerariul București – Buftea. Din stația de tren Buftea, va trebui să parcurgi o distanță de aproximativ 20 de minute pe jos până la locul evenimentului.

Nu există trenuri de întoarcere din Buftea către Bucuresti după terminarea concertelor.
Pentru bilete si programul călătoriilor, vizitează site-ul mersultrenurilor.infofer.ro

Bicicletă
Este încurajată practicarea mișcării, iar pentru cei care aleg să utilizeze bicicleta ca mijloc de transport, se va asigura o parcare dedicată în apropierea intrării la festival.

Mașina personală 
Nu exista parcare dedicată pentru public și ar fi recomandat să lăsați mașinile acasă pentru a evita aglomerația. Verificați rutele alternative: Chitila – Buftea, Corbeanca – Buftea.

Good to know despre bilete 

În acest an, brățările pentru festival vor avea pe spate un cod PIN. Cu acesta poți realiza top-up-ul online. Înregistrează-te pe summerwell.ro top-up și adăugă suma de bani dorită pe brățara.

Banii pot fi retrași online înapoi în contul bancar din care s-a realizat tranzacția începând cu 16 august, ora 10:00, până la data de 20 august, 23:59. Suma minima care poate fi retrasă înapoi online este de 20 lei. Sumele mai mici de acest prag pot fi ridicate doar din cadrul festivalului.

Comisionul bancar aferent refund-ului online către conturile bancare din alte țări (nu din Romania) va fi suportat de participant, conform regulamentului de plată al festivalului.

Reguli făcute să nu fie încălcate

IMPORTANT! Participanții minori trebuie sa poarte asupra lor o copie a certificatului de naștere sau orice alt act de identitate. Minorii peste 12 ani trebuie să aibă și declarația de angajament semnată și completată de părintele sau tutorele legal al minorului.

  • Brățările de festival nu pot fi date jos pe parcursul evenimentului, în momentul în care acest lucru se întâmplă, accesul la festival este restricționat
  • Must-haves: act de identitate, declarație de angajament (pentru minorii peste 12 ani), bilet valabil
  • Toți participanții sunt supuși unei percheziții la intrare, fără excepții permise. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru participant
  • Nu în ultimul rând, te invităm sa consulți lista obiectelor care nu pot fi aduse în cadrul festivalului.

Abonamente și bilete

Abonamentele pot fi achiziționate de pe summerwell.ro, la prețul de 575 lei + taxe. Clienții Orange au parte de preț preferențial: 475 lei + taxe. Mai multe detalii pe orange.ro/summerwell

Summer Well este un festival Orange, organizat de Livada.