Festival Arena Event, organizatorii evenimentului, au anunţat că s-au pus în vânzare biletele pentru festivalul SummerJam care va avea loc în perioada 2-4 Iulie 2010 în Pădurea Păuleşti din apropiere de Ploieşti.

Pe lângă genurile muzicale prezente şi la ediţiile precedente ale festivalului, începând de anul acesta în lineup-ul SummerJam se vor regăsi artişti din zona electronică sau din zona funk. Conform organizatorilor, ediţia din 2010 se adresează unui segment de public mai mare şi vine să satisfacă gusturi muzicale variate.

Pe scena festivalului, aflat la cea de-a patra ediţie, vor urca anul acesta: Ziggi & the Renaissance Band, True Ingredients, DJ Rafik, JFB, Million Dan, Snowgoons & Sicknature, A-Skillz,Gojira , DJ Limun, Promoe, Maximilian şi mulţi alţii.

Biletele pot fi cumpărare online pe www.myticket.ro sau din reţeaua magazinelor Diverta, iar preţurile lor sunt diferite, în funcţie de perioada achiziţionării urmând să crească pe masură ce se apropie evenimentul.

Cele trei perioade de vânzare sunt: 19 aprilie – 10 mai, 10 mai – 10 iunie şi 10 iunie – 1 iulie. Bilete individuale pe cele trei zile de festival se vor putea procura doar în ultima perioada de vânzare.
Preţ unui abonament pe 3 zile este de 80 lei.
Promoţia este valabilă în perioada 19 aprilie – 10 mai, iar preţul unui abonament include şi camparea.

Preţul unui abonament este de de 120 RON.
Preţul unui bilet este de 50 RON (Bilet pentru o zi – vineri sau sambata) sau 40 RON (bilet pentru o singura zi – duminica).