Kygo, Diplo, Alesso, Armin Van Buuren, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, The Prodigy, Bonobo şi Oliver Heldens se regăsesc printre primele confirmări la cea de-a patra ediţie a festivalului UNTOLD, ce este programat în perioada 2-5 august 2018 la Cluj-Napoca. Până în acest moment peste 30.000 de fani ai festivalului şi-au achiziţionat abonamente pentru cele patru zile.

Dacă Kygo, Diplo, Oliver Heldens, Alesso şi The Prodigy ajung în premieră pe scenele UNTOLD, Armin Van Buuren, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, Steve Aoki, Solomun, Nina Kraviz, Loco Dice, Andy C, Dub FX, Pendulum şi Wilkinson revin pe scenele festivalului de la Cluj-Napoca.

Kygo, DJ-ul şi producătorul norvegian vine în premieră la UNTOLD şi va urca pe scena principală a festivalului. Kygo a primit pentru piesele „Firestone” şi „Stole the show” discuri de aur şi platină în 16 ţări şi a atins 1 miliard de ascultări pe Spotify. Colaborările cu Ellie Goulding şi Selena Gomez l-au propulsat pe primele locuri în toate topurile internaţionale. În 2016, la Rio, Kygo a fost primul DJ invitat să performeze la ceremonia de închidere a jocurilor olimpice.

Armin Van Buuren revine la UNTOLD, pe scena principală, după ce la ediţia de anul trecut a stat pe scenă mai bine de 5 ore. Chiar şi la câteva luni de la festival, cel mai aşteptat artist de către fanii UNTOLD povestea încă lumii întregi despre experienţa incredibilă trăită în România.

Primele confirmări la festivalul UNTOLD 2018

Diplo este co-fondator al trupei Major Lazer şi este cunoscut pentru numeroasele colaborări cu Skrillex, Justin Bieber, Gwen Stefani, Tinie Tempah, Madonna, Beyonce, Usher şi Snoop Dog. Alesso este un DJ suedez, care a făcut parte din trio-ul Swedish House Mafia, a lucrat cu numeroşi artişti internaţionali printre care David Guetta, Calvin Harris şi Usher. Cu zeci de milioane de fani în întreaga lume, trupa legendară The Prodigy vine în vară pentru prima dată la festivalul UNTOLD.

Solomun, Nina Kraviz şi Loco Dice sunt primii artişti confirmaţi în line-up-ul scenei Galaxy. Iar Andy C, Dub FX, Flux Pavilion, Modestep, Noisia (DJ SET), Pendulum (DJ SET) şi Wilkinson (DJ SET) sunt primii artişti confirmaţi pe scena Alchemy.

Abonamente UNTOLD Festival 2018

Abonamentele pentru cea de-a patra ediţie a festivalului UNTOLD, ce are loc în perioada 2-5 august 2018 la Cluj-Napoca, pot fi achiziţionate online pe www.emag.ro. În acest moment, costul unul abonament general este de 549 lei + taxe, iar costul unui abonament VIP este de 1110 lei + taxe.

Categorie Preţ
Abonament General 549 lei + taxe cumpără
Abonament VIP 1110 lei + taxe cumpără