Organizatorii The Mission Dance Weekend 2011 au anunţat noi nume ce vor face parte din line-up-ul celei de patra ediţii a festivalului. Astfel, Paul van Dyk, Above & Beyond, Ferry Corsten, Gabriel & Dresden şi Snatt & Vix vor mixa în prima zi a evenimentului de la Hanul Piraţilor.

Vezi programul final The Mission Dance Weekend 2011!

Paul van Dyk este unul dintre cei mai influenţi DJ la nivel mondial. Crescut în partea de est a Berlinului, în perioada comunistă, Paul van Dyk şi-a descoperit pasiunea pentru muzică ascultând radiouri de dincolo de Zidul Berlinului. Şi-a început cariera muzicală la începutul anilor ’90, pentru ca în 1994 să îşi lanseze primul EP. Rapid, Paul van Dyk a devenit unul dintre pionierii trance-ului, piesele sale ocupând pe primele poziţii ale topurilor muzicale. În cei peste 20 de ani de carieră, Paul van Dyk a fost recompensat cu un premiu Grammy, a vândut peste 4,5 milioane de albume şi a ocupat prima poziţie în topul DJ Mag de 2 ori (în 2005 şi 2006).

Trioul Above & Beyond este unul dintre cele mai apreciate grupuri trance din lume. Jono Grant, Tony McGuinness şi Paavo Siljamäki au mixat în 2002 pentru prima oara împreună în faţa a peste 8000 de petrecăreţi în Tokyo. De atunci ei au devenit headlinerii unora dintre cele mai mari festivaluri din lume. Trioul britanic/finladez a ocupat în 2010 poziţia a cincea în topul realizat de faimoasa DJ Mag.

Cu o carieră începută în urmă cu aproape 20 de ani, Ferry Corsten şi-a câştigat rapid poziţia printre cei mai importanţi DJ ai lumii. Ocupantul locului nouă în topul DJ Mag din 2010 este la cea de-a patra vizită în ţara noastră.

În cea de-a doua zi de festival, pe scena amplasată pe plaja Hanul Piraţilor va urca Moby. Binecunoscutul artist vine în România la doar câteva luni după lansarea albumului “Destroyed” ce v-a avea loc în luna mai.

Ediţia din acest an a The Mission Dance Weekend va avea loc pe 5 şi 6 august 2011 pe plaja Hanul Piraţilor din Năvodari. Mai multe detalii legate de line-up şi bilete vor fi disponibile în curând.

Foto: www.eyeball.fm