Madrid este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Anul trecut a atras 4,65 de milioane de turiști din străinătate, dar acest oraș nu este atractiv doar pentru vizitatori. Frumusețea unor locuri idilice din Madrid este evidențiată și în clipuri muzicale.

C. Tangana, Shakira, Joaquín Sabina și St. Vincent sunt doar câțiva dintre artiștii cu clipuri filmate în Madrid. Fanii lor au avut astfel ocazia să vadă clădiri emblematice ale orașului, cum ar fi Palatul Regal, dar și cum arată zona de afaceri și nu numai.

Te invităm să descoperi în acest articol 5 clipuri filmate în Madrid

C. Tangana – Tu me dejaste de querer (2020)

C. Tangana este un artist care se mândrește cu faptul că este din Madrid. Ba chiar în Spania este poreclit „El Madrileño” (Omul din Madrid). Așa că nu este surprinzător că multe dintre clipurile sale sunt filmate în Madrid. În „Tu me dejaste de querer”, fanii lui C. Tangana au putut să vadă Madridul de la înălțime. Într-un alt clip, „Comerte entera” (2021), C. Tangana a ales să le prezinte fanilor Palatul Regal, dar și Edificio España.

Shakira – Te dejo Madrid (2002)

Cunoscuta cântăreață Shakira locuiește de ceva timp în Spania, însă în Barcelona din perioada în care era căsătorită cu fotbalistul Gerard Piqué. În 2002 a lansat clipul „Te dejo Madrid”, în care a prezentat numeroase obiective turistice din Madrid, cum ar fi Arena Las Ventas, Sala de expoziții Arqueria, Mercado de Motores, Monumentul lui Alfonso al XIII-lea, Templul lui Debod, Puerta de Europa și multe altele.

Joaquín Sabina – Así estoy yo sin ti (1994)

Și Joaquín Sabina se mândrește cu originile sale din Madrid, motiv pentru care a lansat numeroase clipuri pe această temă. Clipul este un tribut adus nopților nesfârșite ale unui oraș în care poți găsi mereu un bar deschis în care să-ți îneci amarul. Melodia este una tristă și prezintă străzile din Madrid într-un decor ploios și întunecat. Chiar și așa, Madridul are un farmec aparte. Acest clip este interesant de văzut și dintr-o altă perspectivă, deoarece putem vedea cum arăta orașul acum aproape 3 decenii.

St. Vincent – Digital Witness (2014)

St. Vincent nu prezintă obiective turistice din Madrid, ci a ales un format inedit pentru clipul piesei „Digital Witness”. Suburbii ale orașului și o stație de tratare a apei au fost transformate într-un oraș retro-futurist. Practic, Madridul a fost transformat într-o imagine de carte poștală. În clip nu este prezentată însă nicio clădire emblematică, dar clipul rămâne inedit.

Vetusta Morla – Cuarteles de invierno (2014)

Această melodie de dragoste a trupei Vetusta Morla este filmată într-un decor cum nu se putea mai bun, în muzeul Lazaro Galdiano. Nu este ceva neobișnuit pentru artiști să filmeze clipuri în astfel de decoruri. Spaniolii în special fac acest lucru, ba chiar afinitatea lor pentru muzee a dus și la un fapt inedit. În urmă cu câțiva ani, în Muzeul Romantismului și în Muzeul Cerralbo au fost organizate concerte pop și rock, cu numele „A las veinte cero cero”.

Madrid, un oraș plin de evenimente

Madrid este genul de oraș care nu doarme niciodată. Aici sunt organizate constant evenimente distractive. Pentru pasionații de muzică, artiști ca Lewis Capaldi, Maroon 5, Rammstein, Rod Stewart, The Weeknd, Andrea Bocelli și Blink-182 au concertat deja în 2023 în Madrid. În perioada următoare, în Madrid vor mai concerta Pablo Alboran, Rod Stewart, Sting și Ricky Martin. Iar 2024 va aduce și alte concerte tari, cu nume ca Luis Fonsi, Depeche Mode, Taylor Swift și Bruce Springsteen.

Tot în 2024 va avea loc și un eveniment de top pentru cei pasionați de poker. Este vorba despre 888poker Madrid Live Event, ce va avea loc între 22 și 29 ianuarie, în una dintre clădirile emblematice ale orașului, Casino Gran Vía. Este primul festival programat de platforma de poker online 888 pentru anul 2024. La Madrid, cei pasionați de poker pot să încerce atât o experiență de excepție într-un cadru de vis, dar în același timp să viziteze și unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa.

Iar Madrid este un oraș ales adesea și pentru cei pasionați de fotbal, din moment ce aici joacă cea mai titrată echipă din istoria Champions League, Real. De asemenea, Atletico Madrid este și ea atractivă pentru fanii fotbalului.

Citeşte despre: