OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe pop/rock ale momentului, va concerta pentru prima dată în România, pe 4 iunie 2015, la Arenele Romane din Bucureşti. Concertul face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, „Native”.

Lansată în 2002, la iniţiativa solistului Ryan Tedder şi a chitaristului Zach Filkins, trupa OneRepublic a avut un parcurs impresionant ajungând să se claseze astăzi printre cele mai apreciate nume ale curentului pop/rock internaţional. După semnarea cu Velvet Hammer (Columbia Records), trupa şi-a definitivat formula: Tedder la voce, Filkins la chitară şi backing vocals, Eddie Fisher la tobe, Brent Kutzle la bas şi violoncel, iar Drew Brown la chitară.

Debutul discografic a avut loc, în 2007, materialul „Dreaming Out Loud” având de această dată sprijinul Interscope Records. Primul single, „Apologize”, a devenit un hit incontestabil, versiunea remixată de Timbaland ajungând pe prima poziţie a clasamentelor muzicale din 16 ţări, aducându-le totodată şi prima nominalizare la premiile Grammy. Cel de-al doilea single, „Stop and Stare”, a reuşit la rândul său să se poziţioneze bine în clasamentele Billboard, albumul ajungând să fie răsplătit cu mai multe discuri de platină şi aur pentru numărul de vânzări.

Cel de-al doilea material discografic s-a numit „Waking Up” (2009) şi a continuat seria pieselor de succes cu noi single-uri precum „All the Right Moves”, „Secrets”, „Marchin On” sau „Good Life”, cea din urmă ajungând rapid în primele zece poziţii din Billboard Hot 100.

„Native”, al treilea album, a fost lansat în luna martie a anului trecut, debutând direct pe locul 4 în Billboard 200. „Feel Again”, „If I Lose Myself” şi „Counting Stars” au consolidat statutul trupei care, single după single, cucereşte clasamentele muzicale, trecandu-şi în CV noi distincţii şi nominalizări.

Biletele pentru primul concert OneRepublic în România, pe 4 iunie 2015, la Arenele Romane din Bucureşti, sunt disponibile pe www.myticket.ro, la preţuri promoţionale valabile până la finalul anului: 120, 175, 185, 200, 235 de lei.