Acest eveniment a avut loc in data de 16 Jul 2022.
Vezi alte evenimente cu , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

UPDATE: Formatie britanică, WHITESNAKE, şi-a anulat toate evenimentele programate pentru anul 2022, inclusiv concertul de la Bucureşti pe care ar fi trebuit să il susţină în cadrul festivalului Rock the City, pe data de 16 iulie. Formația Deep Waters va concerta în deschiderea KISS.

Sâmbătă, 16 iulie 2022, de la ora 16:00, după aproape 3 ani de pauză, din cauza pandemiei de coronavirus, are loc ediția cu numărul 11 a festivalului Rock The City. KISS, Whitesnake și Powerwolf vor concerta în parcarea A din complexul Romexpo din București.

Program concerte:
14:30 – acces
16:00 – Saints ‘N’ Sinners
17:10 – Deep Waters
18:45 – Powerwolf
21:00 – KISS

Prezența grupului KISS va fi o premieră pentru România și va fi ultima ocazie să-i vedeți live sub egida End Of The Road, ce va încheia o carieră de 49 de ani.

KISS și-a început activitatea în 1973 la New York, fiind considerat la scurt timp printre cele mai spectaculoase formații rock și, în același timp, trupa care a revoluționat conceptul de evenimente rock live. KISS este una dintre cele mai bine vândute formații la nivel mondial, cu peste 100 de milioane de albume vândute. Mai mult, KISS este clasat pe primul loc în rândul trupelor americane cu cele mai multe produse discografice placate cu discul de aur, 30 la număr. Dintre albumele lor, 13 au fost placate cu platină, iar trei dintre ele sunt de categorie multi-platinum. Pe 10 aprilie 2014, grupul KISS a fost inclus în Rock And Roll Hall Of Fame.

”End Of The Road World Tour” va fi ultima ocazie să-i vedeți la lucru pe Gene Simmons, Paul Stanley, Eric Singer și Tommy Thayer, pe scurt, KISS, grup care a scris istorie în muzica rock și care a influențat generații de muzicieni atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere vizual.

Alături de KISS, un alt nume important din istoria muzicii rock își va lua la revedere de la publicul român pe 16 iulie 2022 și este vorba despre Whitesnake, care își va încheia cariera live după o activitate de 44 de ani, totul sub numele sugestiv ”The Farewell Tour”.

Whitesnake a pornit la drum în 1978 după ce David Coverdale își dovedise talentul în faimosul grup Deep Purple. Cu Whitesnake, David Coverdale a scris istorie în zona hard & heavy, vocea sa fiind considerată una dintre cele mai bune în domeniu.

Prin cele 13 albume de studio, 9 discuri live și 9 produse video, Whitesnake a demonstrat că nu există nicio diferență între feelingul de studio și scenă, iar compoziții precum ”Here I Go Again”, ”Still Of The Night” și ”Is This Love” au rămas valabile și-n zilele noastre și vor fi de auzit pentru ultima oară în România în variantă live în formula David Coverdale (voc), Tommy Aldridge (bat), Reb Beach (chit), Michele Luppi (key), Joel Hoekstra (chit) și noii veniți în grup, Dino Jelusick (key, voc) plus prima prezență feminină în rândul trupei, Tanya O’Callaghan la bass.

Pe lângă show-urile KISS și Whitesnake, Rock The City vă propune o întâlnire și cu una dintre cele mai apreciate formații germane ale momentului, Powerwolf.

Powerwolf și-a început activitatea în 2004 și de la an la an a reușit să câștige noi adepți atât prin produsele sale de bună factură în zona power metal, cât și prin prestațiile live, unde un punct de atracție este solistul vocal Attila Dorn.

Deep Waterssunt formație locală, iar organizatorii Rock The City şi-au propus să susţină şi să promoveaze constant noul val de talente muzicale. Format în anul 2019 de către chitaristul și compozitorul Andrei Stratulat. Deep Waters este o formație de muzică rock inspirată puternic de marile nume ale rock-ului care i-au influențat decisiv, precum: Led Zeppelin, Deep Purple, Black Sabbath, Humble Pie sau Jethro Tull.

Bilete Rock The City 2022

Biletele pentru festivalul Rock The City ediţia 2022, ce va avea loc pe 16 iulie 2022 la Romexpo din Bucureşti, pot fi achiziţionate online de pe www.eventim.ro şi din reţeaua Eventim, la preţuri care diferă în funcţie de perioada de achiziţie şi poziţionarea faţă de scenă:

Categorie Preţ
Normal Circle 292 lei bilete
Golden Circle 475 lei bilete
Diamond Circle 648 lei bilete
VIP 756 lei bilete

Rock The City 2022 este un eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.