În perioada 2-24 septembrie 2017, are loc cea de-a 24-a ediţie a Festivalului „George Enescu” la Bucureşti, dar şi în Iaşi, Braşov, Oradea, Sibiu, Cluj-Napoca, Ploieşti, Bacău, Chişinău şi Timişoara.

Ediţia din acest an a celui mai important eveniment de muzică clasică din ţară, aduce pe scenele din România atât artişti în premieră, cât şi instrumentişti şi cântăreţi de operă consacraţi pe scenele festivalului. Evenimentul din 2017 îşi propune să promoveze la un alt nivel opera şi creaţia lui George Enescu, dar şi muzica clasică la nivel internaţional

Programul complet al Festivalului „George Enescu” 2017

Renumiţi cântăreţi de operă vor lua cu asalt scenele din Bucureşti în cele trei săptămâni de festival. Mezzosoprana Magdalena Kožená, contratenorul Philippe Ja-roussky alături de Arpeggiata Ensemble, baritonii Thomas Hampson și Dmitri Hvorostovsky, precum și soprana Olga Peretyatko se numără printre soliştii care vor cânta pentru prima dată la Festivalul George Enescu.

Bineînţeles, şi la capitolul instrumentişti în premieră sunt programate câteva surprize. Pianistul Daniil Trifonov, trompetista Tine Thing Helseth şi celebra instrumentistă a Indiei, Anoushka Shankar vor fi prezenţi pentru prima dată în România şi vor da culoare întregului eveniment. De asemenea, renumiţi dirjori, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Charles Dutoit, Riccardo Chailly, Michail Pletnev și Vladimir Jurowski  precum  vor conduce unele dintre cele mai de succes orchestre din lume.

https://www.youtube.com/watch?v=sNJJRxUvNKw

Evenimentul din acest an se axează foarte mult şi pe promovarea celebrelor opere ale lui George Enescu. Astfel, Antonio Pappano va dirija Simfonia nr. 3 în Do major, op. 21 cu cor, de George Enescu, oferind publicului o premieră surpirză: Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia va interpreta alături de el fragmente din creația marelui compozitor român. Totodată, Orchestra Națională a Franței, dirijată de Christoph Eschenbach și avându-l ca solist pe Truls Mørk, va interpreta Simfonia concertantă pentru violoncel de George Enescu, lucrare cu care a ales să deschidă și stagiunea 2017 de la Paris.

Ediţia din acest an pregăteşte şi un regal muzical clasic din operele internaţionale. Les Musiciens du Louvre, sub bagheta lui Marc Minkowski, vor aduce pe scena Ateneului „Cosi fan tutte”, de Mozart, iar opera „Mathis der Maler”, de Hindemith, va fi interpretată în premieră în Festivalul George Enescu în variantă concertantă de Orchestra Națională Radio şi Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Lawrence Foster. Ensemble en Chordais, Emsemble Constantinopole și Corul Anton Pann vor aduce ca noutate „The Musical Voyages of Marco Polo”, o selecție rară de lucrări vechi, culese din folclorul multor țări de compozitorul şi muzicianul de origine greacă Kyriakos Kalaitzidis. Concertul va fi însoţit de proiecţii multimedia inedite.

Bilete Festival „George Enescu” 2017

Biletele pentru Festivalul „George Enescu”, din perioada 2-24 septembrie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ.