În perioada 24-27 iunie 2027, Nostalgia Festival revine la Federația Română de Tir Sportiv, în apropierea Pădurii Băneasa din București.
Mai mult decât un festival de muzică, Nostalgia este o experiență Retro/Disco/Future care celebrează amintirile, cultura pop și muzica ce a marcat generații. Conceptul îmbină concerte live, DJ set-uri, scene tematice, instalații artistice și experiențe interactive, într-un univers în care trecutul și prezentul se întâlnesc într-o atmosferă aparte.
Pe durata festivalului, spațiul Federației Române de Tir Sportiv se transformă într-un decor spectaculos, cu zone inspirate din estetica anilor ’80, ’90 și 2000, instalații vizuale, arcade, expoziții și activări dedicate nostalgiei colective. Outfiturile retro, decorurile tematice și multitudinea de experiențe contribuie la atmosfera care a consacrat festivalul și îl diferențiază de evenimentele muzicale tradiționale.
De-a lungul edițiilor, Nostalgia a adus pe scenele sale artiști români și internaționali, alături de invitați surpriză și proiecte speciale, însă experiența nu gravitează în jurul lineup-ului. Identitatea festivalului este construită în jurul muzicii care a marcat ultimele decenii, al decorurilor spectaculoase și al momentelor care transformă fiecare ediție într-o călătorie prin amintiri și emoții împărtășite.
Bilete Nostalgia Festival 2027
Abonamentele la Nostalgia Festival 2027 din București, pot fi achiziționate online de pe www.livetickets.ro, la următoarele categorii de preț:
- Abonament 4 zile (Presale) – General Acces – 299 lei
Accesul minorilor sub 16 ani este permis doar împreună cu părinții.
Accesul minorilor de la 16 la 18 ani este permis doar cu acord parental scris.
Accesul celor mici, sub 12 ani, este gratuit.
Biletele achiziționate nu pot fi returnate sau modificate.
Nostalgia Festival 2027 este un eveniment organizat de Nostalgia.