Duminică, 26 aprilie 2015, de la ora 21:00, trupa Wovenhand (USA) va susţine un concert în premieră în România, pe scena The Silver Church din Bucureşti, în cadrul turneului european ce promovează discul cu numărul 7, „Refractory Obdurate”.
Wovenhand trage sforile folk-ului alternativ şi le împleteşte cu un gospel american pur, neşlefuit, în care însă nimeni nu bate din palme la unison. Mistic şi dur, acustic şi profund, folk-ul ţesut de mâna lui David Eugene Edwards îţi va da o palmă. Apoi, vei întoarce şi celălalt obraz. Liderul trupei, cunoscut pentru legendarul proiect 16 Horsepower, predică pe scenă într-un stil „that’s gonna cut you down”, vorba lui Johnny Cash.
Spiritul celui mai recent album, „Refractory Obdurate”, cel mai energic de până acum, e călăuzit de genul folk-ului american, însă nu se leapădă de influenţele punk rock, depăşind nu doar genurile muzicale ci şi aşteptările publicului.
https://www.youtube.com/watch?v=ZREA66BL_OU
Tobele ritualice, vocea baritonală a lui Edwards care comandă atenţie, versurile stoice electrificate de riff-uri hipnotice de chitară fac din Wovenhand o experienţă live unică pentru scena din România şi o fereastră deschisă spre cultura americană autentică.
Pe scenă vor urca: David Eugene Edwards (voce, chitară, banjo), Chuck French (chitară), Neil Keener (bass) şi Ordy Garrison (tobe).
Bilete Wovenhand la The Silver Church din Bucureşti
Biletele pentru concertul Wovenhand de la The Silver Church din Bucureşti, de pe 26 aprilie 2015, costă 60 lei şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
Concertul Wovenhand la Bucureşti este prezentat de Twin Arts.