Miercuri, 14 martie 2012, ora 19:00, la Filarmonica Banatul din Timişoara va avea loc un spectacol extraordinar susţinut de Ángel Muñoz. Artistul spaniol va urca cu o zi înainte pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, bucurându-şi fanii din Capitala cu impresionantul său „El principe del flamenco„.
Află mai multe detalii despre spectacolul din Bucureşti!
Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara va răsuna de flamenco, chitară, castaniete, emoții şi spirit latin, toate prezentate într-un show genial al preformanţei artistice desăvârşite. Angel Muñoz este este considerat al doilea mare dansator de flamenco al Spaniei, după celebrul Joaquin Cortes, alături de care a studiat şi dansat în numeroase spectacole.
Expresivitatea degajată de dansul său, dar şi originalitatea stilului i-au adus de-a lungul carierei numeroase roluri importante şi premii. În prezent Angel Muñoz susţine spectacole pe cele mai importante scene din lume şi activează, în paralel, ca instructor, încercând să transmită elevilor săi pasiunea pentru muzică şi dans.
Bilete Angel Muñoz
Biletele se găsesc la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă şi se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
| Categoria I: 150 lei Categoria II: 130 lei Categoria III: 110 lei Categoria IV: 90 |