Acest eveniment a avut loc in data de 1 Jul 2018.
Vezi alte evenimente cu , , , , , , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

În weekendul 30 iunie – 1 iulie 2018 are loc prima ediţie El Carrusel Festival la Romexpo din Bucureşti. Maluma, Luis Fonsi, Andra, Robin Schulz şi Mandinga se numără printre cei care vor urca pe scenă în cadrul evenimentului latino.

UPDATE: Din cauze care nu depind de trupă, Fly Project nu va mai concerta în cadrul festivalului, au anunţat pe pagina oficială de Facebook membrii formaţiei.

Vara aceasta bucureştenii sunt invitaţi să petreacă pe ritmuri fierbinţi la cel mai mare eveniment latino organizat vreodată în România. Festivalul se va desfăşura la Romexpo din Bucureşti, pe parcursul a două zile în care mai mulţi reprezentaţi ai acestui gen muzical vor încânta publicul cu hituri alese.

Program El Carrusel Festival 2018

Sâmbătă, 30 iunie 2018

16:00 – acces
17:00 – 17:30 – Pachanga
17:45 – 18:15 – Mandinga
18:30 – 19:00 – Fly Project
19:30 – 20:15 – Andra
21:00 – 23:00 – Maluma

Duminică, 1 iulie 2018

16:00 – acces
16:30 – 17:15 – Richy B
17:30 – 18:00 – What’s Up
18:15 – 19:15 – Hugel
19:30 – 21:00 – Robin Schulz
21:30 – 23:00 – Luis Fonsi

Prima zi a festivalului îl are ca headliner pe celebrul cântăreţ de origine columbiană, Maluma, care s-a remarcat în ultimii ani cu piese care au depăşit un miliard de vizualizări pe YouTube, precum „Corazon” şi „Felices los 4”, dar şi cu duete alături de artişti celebri printre care Shakira şi Ricky Martin. Latinlover-ul a ţinut să le transmită un mesaj tuturor fanilor săi şi a urcat un video pe Internet în care susţine că este nerăbdător să cânte pentru toţi românii.

În deschiderea concertului lui Maluma vor concerta Mandina, Fly Project, dar şi Andra, fiind anunţată ca invitat special.

„Sunt cea mai fericita că Maluma a ales şi România, în turneul lui de promovare! Abia aştept concertul, de care sunt sigură că va fi unul spectaculos, din toate punctele de vedere”, a declarat Andra.

În a doua zi de festival, autorul celui mai vizionat clip de pe YouTube, Despacito, care a adunat peste 5 miliarde de vizualizări, va urca pe scena El Carrusel pentru un spectacol dedicat tuturor celor care au „sângele fierbinte”. Este vorba despre Luis Fonsi, care a lansat în ultima perioadă numeoase hituri, dar şi colaborări de succes cu artişti de renume precum: Demi Lovato, Laura Pausini şi David Bisbal. La rândul său, Fonsi şi-a invitat toţi fanii la concert printr-un mesaj video postat pe Internet.

De asemenea, Richy B, What’s Up, Robin Schulz şi Juan Magan Hugel vor încălzi atmosferă cu ritmuri alese de latino-pop.

Bilete festivalul „El Carrusel” la Romexpo din Bucureşti

Biletele şi abonamentele pentru prima ediţiei a festivalului „El Carrusel”, ce va avea loc pe 30 iunie şi 1 iulie 2018, la Romexpo din Bucureşti, pot fi achiziţioante din rețelele Eventim şi Entertix, dar şi online de pe www.eventim.ro şi www.entertix.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor.

Abonamente festivalul „El Carrusel”

[table]
Categorie, Preţ Early Bird, Preţ normal, Eventim, Entertix
Categoria VIP, -, 750 lei, cumpără, cumpără
Categoria Golden Circle, 300 lei, 360 lei, cumpără, cumpără
Categoria Acces General, 220 lei, 260 lei, cumpără, cumpără
[/table]

Bilete prima zi – concert Maluma

[table]
Categorie, Preţ, Eventim, Entertix
Categoria VIP, 550 lei, cumpără, cumpără
Categoria Golden Circle, 240 lei, cumpără, cumpără
Categoria Acces General, 180 lei, cumpără, cumpără
[/table]

Bilete a doua zi – concert Luis Fonsi

[table]
Categorie, Preţ, Eventim, Entertix
Categoria VIP, 400 lei, cumpără, cumpără
Categoria Golden Circle, 180 lei, cumpără, cumpără
Categoria Acces General, 120 lei, cumpără, cumpără
[/table]

Festivalul „El Carrusel” este un eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Production, în colaborare cu D&D East Entertainment.