Home » Ştiri » Noi confirmări la Sziget 2013 – World Music Party Stage la 20 de ani
Scena OTP Bank World Music din cadrul Sziget Festival îşi sărbătoreşte cele două decenii de existenţă cu artişti unul şi unul, printre primele nume confirmate se numără şi Leningrad, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, La Pegatina, Rachid Taha, Fanfara Tirana meets Transglobal Underground. Ediţia a XXI-a a festivalului va avea loc la Budapesta între 5 şi 12 august 2013.
Organizatorii promit fanilor un line-up spumos la scena cu tradiţie în cadrul festivalului Sziget, OTP Bank World Music Party Stage, astfel trupele se împart în două tabere: cele care au mai făcut furori la Sziget şi cele care vin pentru prima dată pe scena internațională a festivalului.
Din prima categorie fac parte şi rușii de la Leningrad, care în ediţia din 2012 au încins atmosfera cu ale lor melodii săltăreţe şi pline de viaţă. Pur şi simplu nu aveai cum să stai pasiv la muzica pe care aceştia o cântau, şi nu e doar despre muzică, ci despre acel sentiment, acel fior pe care ritmurile ska cu accente ruseşti îl stârneşte.
Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra nu mai are nevoie de nici o prezentare, au rupt gura târgului cu punk’nd’roll-ul lor. A lor „Djindji Rindji Bubamara” se va auzi şi anul acesta pe scena World Music Party Stage.
Din Kiev se trag ucrainienii de la DakhaBrakha, vor veni şi la Sziget în cadrul unui turneu de proporţii, din Europa până în ţara cangurilor, Australia. Muzică slavă combinată cu ritmuri electronice şi internaţionale, ce poate fi greşit în asta? Am zice că nimic, de aceea trebuie să fiţi prezenţi, veţi avea o surpriză ascultându-i.
Calexico, Rachid Taha, Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, Leningrad, La Pegatina, Moana & The Tribe, Mokoomba, Fanfara Tirana meets Transglobal Underground, Tako Lako, Shutka Roma Rap, Figli Di Madre Ignota, DakhaBrakha, R.U.T.A., Warsaw Village Band, Canksou, Söndörgő, Besh O Drom & guests, Parno Graszt, Pannonia Allstars Ska Orchestra şi Csik Zenekar & guests sunt cele mai recente confirmări pentru scena de World Music a Sziget.
Cei 20 de artişti confirmaţi zilele acestea se adaugă line-up-ului ce îi mai conţine pe: Blur, Boyz Noize, Nicky Romero, Deichkind, Parov Stelar, Oscar Mulero, Hadouken!, Triggerfinger, The Bots, Skunk Anansie, Editors, Chase & Status (live), Enter Shikari, Katy B, Netsky, Wax Tailor, Empire of the Sun, Sebastian Ingrosso, Ska-P, Dizzee Rascal, Alex Clare, Bad Religion, Woodkid, Zaz, Skip&Die, Left Boy, Die Ärzte, Seeed şi Azealia Banks.
Biletele pentru o zi sau abonamentele pentru Sziget Festival 2013 sunt disponibile în România în reţeaua Eventim sau online pe www.eventim.ro. Biletele şi abonamentele beneficiează de un preţ mai redus până pe data de 5 mai 2013.
Categorie bilete | Preţ redus | Preţ normal | |
---|---|---|---|
Abonament 7 zile | 200.50 Euro | 229 Euro | cumpără abonament |
Abonamentul pentru o săptămână permite accesul între 5 şi 12 august 2013 / campare inclusă / posibilitatea de a face duş pe insulă | |||
Abonament 5 zile | 170.50 Euro | 199 Euro | cumpără abonament |
Abonamentul pentru 5 zile permite accesul între 7 şi 12 august 2013 / fără campare / fără posibilitatea de a face duş pe insulă / fără acces în zilele -1 şi 0 | |||
Bilet – 05 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Bilet – 06 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Bilet – 07 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Bilet – 08 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Bilet – 09 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Bilet – 10 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Bilet – 11 august | 46.50 Euro | 49 Euro | cumpără bilet |
Biletele pentru o zi permit accesul între 2AM în ziua respectivă şi 8AM ziua următoare / fără campare / fără posibilitatea de a face duş pe insulă | |||
Bilet pentru autocaravane | 131.50 Euro | 130 Euro | cumpără bilet |
Biletele pentru autocaravene sunt valabile doar cu abonamentul pentru o săptămână şi oferă posibilitatea de a intra în Caravan Camping / valabil doar pentru rulote; autocaravane sau alte vehicule transformate în spaţiu pentru dormit (nu sunt admise vehiculele station wagon cu banchetele rabatate) / emise în cantitate limitată / emis în format sticker | |||
Bilet VIP Camping | 131.50 Euro | 130 Euro | cumpără bilet |
Biletele VIP Camping sunt valabile doar cu abonamentul pentru o săptămână şi oferă accesul în VIP Camping / servicii VIP camping: piscină; spaţiu pentru depozitarea bagajelor; seifuri; spaţiu pentru încărcarea telefoanelor mobile; internet; Wi-Fi; un magazin alimentar; cafenea cu terasă acoperită; spălătorie |
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.