Joi, 4 iulie 2019, de la ora 19:30, trupa Whitechapel susţine un concert pentru prima oară în România, în Club Quantic din Bucureşti. În deschidere va cânta formaţia Crimena.

Program concert Whitechapel

19:00 – acces
19:30 – 20:00 – Crimena
20:30 – 22:00 – Whitechapel

Whitechapel este una dintre formaţiile etalon ale scenei deathcore, însă stilul lor variază, încorporând şi elemente specifice metalului scandinav. Trupa este originară din Tennesse, Statele Unite, iar numele acesteia este după cartierul londonez în care activa Jack Spintecătorul. Au peste 10 ani de activitate, timp în care au lansat 6 albume.

Membrii trupei declară că muzica lor este rezultatul influenţelor pe care death metal-ul, black metal-ul şi hardcore-ul le-au avut asupra lor ca artişti. Printre formaţiile care i-au influenţat, se numară, Amon Amarth, Deicide, Bloodbath, Carcass, dar şi Slipknot, Pantera şi Gojira. De-a lungul timpului au urcat pe scene mari, cântând alături de formaţii precum Slayer, Cannibal Corpse, Behemoth, Trivium, Parkway Drive, King Diamond şi mulţi alţii.

Whitechapel este alcătuită din Phil Bozeman (voce), Ben Savage (chitară), Alex Wade (chitară), Gabe Crisp (bass), Zach Householder (chitară) şi Enie Iniguez (tobe).

Crimena este o trupă de violent groove metal. Membrii trupei sunt cunoscuţi pentru naturaleţea şi francheţea lor. Mesajul lor vizează probleme sociopolitice, cu o aromă de anti-religie, promovând libertatea gândirii. Cel mai recent EP, lansat în 2018, a fost promovat prin numeroase turnee în Europa, ajungând în ţări precum Belgia, Polonia şi Franţa.

Bilete Whitechapel la Arenele Romane din Bucureşti

Biletele pentru concertul Whitechapel din Club Quantic din Bucureşti, de pe 4 iulie 2019, pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet, dar şi online de pe www.iabilet.ro, la preţuri ce diferă în funcţie de perioada de achiziţie.

Categorie Early Bird Presale La intrare
Acces General 69 lei 80 lei 90 lei bilete

Early Bird – primele 200 de bilete.

Concertul Whitechapel din Club Quantic din Bucureşti este organizat de către METALHEAD.