Acest eveniment a avut loc in data de 6 Dec 2014.
Vezi alte evenimente cu , .
Vezi alte evenimente la din .

Sâmbătă, 6 decembrie 2014, de la ora 19:30, fanii Phoenix sunt aşteptaţi la concertul de lansare al unui nou material discografic, „Vino, Ţepeş!”, la Palatul Copiilor din Bucureşti. Concertul a fost programat iniţial pentru 17 noiembrie 2014, la Teatrul Naţional Bucureşti, dar din motive medicale, solistul vocal al formaţiei, Costin Adam, nu a putut susţine concertul, acesta fiind amânat. Biletele achiziţionate rămân valabile pentru noua dată a concertului. Alături de membrii Phoenix, pe scenă vor urca şi invitaţi speciali Andrei Cerbu (ghitară) şi Aurelian Balaurul Dincă (ghitară.

Phoenix – în formula Costin Adam (voce), Dan Albu (ghitară, voce), Sergiu Corbu Boldor (vioară, voce), Dzidek Marcinkiewicz (keyboard), Volker Vaessen (bass), Flavius Hosu (tobe), Nicu Covaci (ghitară, voce), revine pe scena muzicală românească cu un nou album, „Vino, Ţepeş!”. Materialul discografic va îmbina teme ale istoriei româneşti, despre personaje precum Vlad Ţepeș, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul, prin intermediul textelor scrise de autori clasici ca George Coşbuc, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski şi alţii.

Pentru acest proiect, membrii Phoenix au avut parte şi de suportul lui Valeriu Seppi, cunoscut pentru contribuţia sa în crearea identităţii vizuale a trupei, în trecut, prin intermediul scenelor grafice din „Cantafabule” şi „Mugur de fluier”.

Accesul spectatorilor în sală se va face începând cu ora 19:00. Ca la orice concert, este interzis accesul în sala de spectacol cu orice fel de obiecte contondente sau periculoase, arme albe, recipiente din sticlă sau metal, brichete; trepiede, stative, blitz-uri detașabile, camere de filmat dedicate şi aparatură de înregistrare audio; produse alimentare.

Bilete concert Phoenix – lansare „Vino, Ţepeş!”

Biletele pentru concertul Phoenix de la Palatul Copiilor din Bucureşti se găsesc la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă. Preţul variază între 50 lei şi 250 lei (include CD cu autografe, pachet de produse promoţionale şi întâlnire cu membrii trupei). Biletele se pot achiziţiona din reţeaua MyTicket şi online de pe www.myticket.ro.

Categoria Preţ
Categoria I* 250 lei
Categoria II 120 lei
Categoria III 70 lei
Categoria IV 50 lei

*Include CD personalizat cu autografe, pachet de produse promoţionale şi întâlnire meet and greet cu formaţia Phoenix – locuri limitate

Fiecare bilet achiziţionat este însoţit de un CD „Vino, Țepeş!”, cadou din partea formaţiei Phoenix.