Acest eveniment a avut loc in data de 19 Oct 2017.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la din .

Joi, 19 octombrie 2017, de la ora 21:30, Irina Rimes îşi lansează primul album, „Despre el”, printr-un concert la Hard Rock Cafe din Bucureşti.

Una dintre cele mai noi voci din industria muzicală românească îşi lansează albumul de debut, alcătuit din propriile compoziţii „despre el”. Cântăreaţa care a cucerit publicul cu piesa „Visele” va urca pentru prima dată pe scena de la Hard Rock Cafe pentru a împărtăşi cu fanii săi cele mai adânci sentimente ale sale pentru persoana iubită.

Originară din Republica Moldova, Irina Rimes s-a reamarcat imediat după lansarea hitului „Visele, care a strâns peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, cântăreaţa a urcat rapid în topurile muzicale din România cu piesa „I Loved You”, o colaborare cu DJ Sava.

După succesul de debut, Irina a continuat să surprindă publicul din România cu noi concepte muzicale. A urmat prima trilogie din industria muzicală românească, Trilogie Irinei, sub forma unui mini serial de dragoste, care cuprinde trei părţi: „Iubirea noastră mută”, „Da ce tu” şi „Haina ta”.

Irina are la activ numeroase colaborări cu artişti români, printre care: „Stai lângă mine” cu trupa Vunk, „Cupido”, cu Guess Who şi „Piesa noastră”, alături de Killa Fonic. Totodată, cântăreaţa a semnat anul trecut o colaborare petru două albume cu Universal Music Franţa şi a scris hituri pentru Antonia, Andra, Alina Eremia şi Raluka. Pentru activitatea sa artistică, Irina a câştigat numeroase premii, printre care şi două trofee Media Music Awards.

Bilete Irina Rimes la Hard Rock Cafe din Bucureşti

Biletele pentru concertul de lansare al primul album al Irinei Rimes, „Despre el,” de la Hard Rock Cafe din Bucureşti, de pe 19 octombrie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet sau online de pe www.iabilet.ro, la două categorii de preţ.

Categorie Preţ
Acces general (loc la masă – în sală) 39 lei bilete
Fără loc (în picioare) 39 lei bilete

Concertul Irina Rimes de la Hard Rock Cafe din Bucureşti este organizat de Bestmusic Live Concerts.