Acest eveniment a avut loc in data de 13 May 2014.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la din .

Marţi, 13 mai 2014, de la ora 19:00, Grigore Leşe pregăteşte un concert special la Ateneul Român. Evenimentul este dedicat unui moment important din calendarul popular: Rusaliile.

În cadrul acestui concert, Grigore Leşe va fi acompaniat de Nicolae Licareţ, la orgă şi de Ansamblul Archaeus, dirijat de Liviu Dănceanu. Spectacolul va fi un recital inedit în care ecourile stăvechi, îmbinate cu sonorităţile contemporane, vor aduce publicului cântece de sărbătoare şi de bucurie, la hotar de anotimpuri.

Aşa cum şi însuşi artistul Grigore Leşe povesteşte, concertul de la Ateneul Român va fi un spectacol al bucuriei, al reînvierii naturii, pus în scenă în cadrul unui concept muzical nou. „Concertul se va întregi prin împestriţirea semnalelor pastorale cu imne şi hori, performând stilul basmit de povestire dramatică. Va fi o poveste inepuizabilă a sunetelor, prilej de împăcare cu lumea, care îndeamnă la destăinuiri de sensibilităţi ascunse. Muzicile trebuie împlinite pentru a ne dezmierda sufletul şi pentru a-l apăra de prăvălirea în deşertăciunea din fiecare zi”, spune Grigore Leşe.

Cât despre ziua în care va avea loc concertul, aceasta a fost aleasă „într-un moment important al calendarului popular: ajunul sărbătorii numite Todorusale. Este un timp magic, timp hotar între anotimpuri, când Santoaderii – patroni ai primăverii – le învestesc pe zânele Rusalii cu puterea de a guverna vara. Este o noapte a cerurilor deschise”, explică Grigore Leşe.

Bilete Grigore Leşe la Ateneul Român din Bucureşti

Biletele pentru concertul „Cântece de sărbătoare cu… Grigore Leşe” de la Ateneul Român din Bucureşti sunt disponibile la următoarele preţuri, în funcţie de distanţa faţă de scenă:

Categoria VIP – 250 lei
Categoria I – 175 lei
Categoria II – 135 lei
Categoria III – 110 lei
Categoria IV – 90 lei

Biletele pot fi achiziţionate din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, casa de bilete a Sălii Palatului sau online pe www.myticket.ro, www.iabilet.ro.