Miercuri, 29 iulie 2020, Celine Dion, „regina muzicii pop” şi artista care a bucurat milioane de fani în întreaga lume, în cei peste 30 de ani de carieră, va concerta în premieră în România, pe Arena Naţională din Bucureşti. Biletele pentru concertul Celine Dion se vor pune în vânzare joi, 17 octombrie, ora 10:00 pe www.iabilet.ro şi www.eventim.ro.

Membrii fanclub-ului Team Celine vor putea cumpăra bilete în exclusivitate printr-o perioadă de pre-sale, urmând a exista câteva sesiuni de pre-sale limitate şi pentru fanii înscrişi în bazele de date ale organizatorului, distribuitorilor de bilete sau partenerilor evenimentului.

Codul de pre-sale pentru membrii fanclub-ului Team Celine este: COURAGE2020

Concertul din Bucureşti face parte din turneul „Courage World Tour”, ce promovează cel mai nou album al artistei, dar şi primul material discografic în limba engleză din ultimii 6 ani. Turneul va ajunge în aproape 100 de oraşe din întreaga lume, iar fanii Celine Dion vor putea asculta live şi hiturile care au făcut-o atât de cunoscută pe artistă, precum: „My heart will go on”, „A new day has come”, „Because you loved me” şi „It’s all coming back to me”.

„Mărturisesc că încercăm de mai bine de 10 ani să o aducem pe Celine Dion în România, dar ne-am tot lovit de reînnoirea anuală a faimoaselor ei rezidenţe în Las Vegas. Ne-am bucurat enorm când a luat în sfârşit decizia de a porni într-un turneu mondial, care va ajunge în peste 100 de oraşe, de pe toate continentele. În România, Celine Dion este una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe internaţionale, iar Bucureştiul va fi unul dintre puţinele oraşe din Europa de Est unde va concerta, astfel încât aşteptăm şi foarte mulţi fani din Serbia, Bulgaria, Turcia, Ucraina şi Moldova.” a declarat Laura Coroianu, organizator.

Cu peste 30 de ani de carieră, Celine Dion continuă să doboare recorduri. Astfel, timp de 16 ani, artista a susţinut peste 1100 de spectacole, pentru peste 4.5 milioane de fani, la The Colosseum at Caesars Palace din Las Vegas. Rezidenţa din Las Vegas a celebrei artiste s-a încheiat pe 8 iunie 2019.

De asemenea, turneul „Celine Dion Live 2018”, care a cuprins 22 de spectacole în 12 oraşe din Asia, Australia şi Noua Zeelandă, a fost unul din cele mai bine vândute turnee din 2018, cu încasări de aproape 57 de milioane de dolari şi un public de 260.000 de oameni.

Cel mai recent material discografic al artistei, „Courage”, va aparea pe 15 noiembrie 2019 şi prezintă melodii cu o nouă direcţie creativă pentru artistă. Celine Dion a lansat deja trei noi piese de pe acest nou album: „Imperfections”, „Lying Down” şi „Courage”.

Bilete Celine Dion la Arena Naţională din Bucureşti

Biletele pentru concertul pe care Celine Dion îl va susţine pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 29 iulie 2020, pot fi achiziţionate din reţelele Eventim şi iaBilet, dar şi online de pe www.eventim.ro şi www.iabilet.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în arenă.

Bilete de acces concert Celine Dion Bucureşti

Categorie Preţ
Teren – Categoria 1 850 lei bilete
Teren – Categoria 2 575 lei bilete
Teren – Categoria 3 485 lei bilete
Categoria 1 – Premium 850 lei bilete
Categoria 2 485 lei bilete
Categoria 3 385 lei bilete
Categoria 4 275 lei bilete
Categoria 5 225 lei bilete

Pachete VIP concert Celine Dion la Bucureşti

Categorie Preţ
The Diamond VIP Package 3075 lei bilete
The Ruby VIP Package 2075 lei bilete
The Emerald VIP Package 1975 lei bilete
The Sapphire VIP Package 1775 lei bilete
The Opal VIP Package 1175 lei bilete

Toate biletele sunt cu loc – inclusiv zona de gazon/teren va avea sectoare de scaune.


The Diamond VIP Package
Un bilet în primele 5 rânduri (zona Teren – Categoria 1) + portofoliul turneului

The Ruby VIP Package
Un bilet în primele 10 rânduri (zona Teren – Categoria 1) + portofoliul turneului

The Emerald VIP Package
Un bilet în primele 20 rânduri (zona Teren – Categoria 1) + portofoliul turneului

The Sapphire VIP Package
Un bilet în zona Categoria 1 Premium + portofoliul turneului

Portofoliul turneului, creat de un designer special pentru VIP-urile Celine Dion, include o colecție elegantă de cadouri, schițe, ilustrații, fotografii și memorii. Fiecare portofoliu include un ecuson cu șnur, personalizat comemorativ pentru VIP.

The Opal VIP Package
Un bilet în zona TEREN – Categoria 2 + produse Celine Dion (un cadou VIP exclusive şi un ecuson cu șnur, personalizat comemorativ pentru VIP.

Toate achizițiile sunt finale. Nu se acceptă schimbarea sau rambursarea pachetului sub nicio circumstanță. Toate pachetele și conținutul acestora nu pot fi transferate altei persoane. Produsele VIP vor fi distribuite înainte de show; cu unele excepții. Artistul, turneul, promotorul, compania de bilete, locația sau orice alte părți afiliate nu sunt responsabile pentru informațiile eronate furnizate de consumator în momentul achiziției. Ecusoanele comemorative VIP au doar scop comemorativ. Ecusonul comemorativ VIP nu autorizează accesul în locație sau backstage.

Concertul Celine Dion de la Arena Naţională din Bucureşti este organizat de Emagic.