Acest eveniment a avut loc in data de 25 Sep 2017.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la din .

Luni, 25 septembrie 2017, Bumblefoot, de la ora 20:30, fostul chitarist al celebrei trupe Guns N’Roses, susţine un concert la club Fabrica din Bucureşti, într-un Warm-Up Party pentru „Ziua Chitarelor 5”.

Recunoscut pentru cei 8 ani petrecuţi alături de Guns N’Roses, dar şi pentru compoziţiile şi producţiile sale, Ron „Bumblefoot” Thal revine în România pentru a reuni toţi iubitorii rock-ului clasic, cât şi pe cei ai chitarei electrice.

Program concert Bumblefoot

19:30 – acces
20:30 – concert Bumblefoot

Pe scena din club Fabrica, Bumblefoot se va simţi ca la el acasă, fiind însoţit de instrumentiştii săi. „Va fi formaţie completă. Bateristul meu, Kyle Hughes, în vârstă de doar 19 ani şi unul dintre cei mai buni baterişti alături de care am lucrat vreodată! Veţi vedea! La bas – Dino Fiorenza – şi la chitară secundară – Stefano Xotta – amândoi foarte buni instrumentişti! Eu voi acapara partea de chitară principală şi voce”, a declarat Ron.

Spectacolul chitaristului american va avea forma unei petreceri care îi va pregăti pe toţi participanţii pentru evenimentul „Ziua Chitarelor 5”, care se va organiza în luna mai 2018. De asemenea, în aceeaşi zi a show-ului, Bumblefoot va împlini 48 de ani, iar astfel evenimentul se va transforma şi într-un Birthday – Party. Cu ocazia concertului de la Bucreşti, artistul care încă de mic şi-a dorit o carieră în muzică îşi va programa şi alte spectacole, care vor fi anunţate în scurt timp. Totodată, în cadrul spectacolului, Bumblefoot va dezvălui şi o parte din line-up-ul festivalului Ziu Chitarelor 5, cât şi data exactă a evenimentului.

„De la vârsta de 5 ani îmi doresc să fiu muzician. Când am ascultat trupa Kiss şi albumul «Kiss Alive» mi-am dat seama ce vreau să fac în viaţă. La doar 6 ani mi-am facut trupă şi am început să înregistrez, mi-am dat seama cum să fac înregistrări multi-track folosind mai multe casetofoane, unul cânta celălalt înregistra. Făceam concerte în subsolul casei mele după ce mă întorceam de la şcoală, iar această activitate nu a mai încetat”, a declarat chitaristul.

 

https://www.youtube.com/watch?v=IdzB7PCTPFY

Originar din New York, Bumblefoot a devenit cunoscut odată cu activitatea sa în trupa Guns N’Roses, în perioada 2006-2014. De asemenea, chitaristul mai este recunoscut şi pentru propriile compoziţii, precum: „Don’t Know Who To Pray To Anymore”, „Little Brother Is Watching” şi „Evil Gal Blues”. Începând cu anul 2011, artistul face parte din trupa Art of Anarchy, alături de care a lansat 2 albume.

Bilete Bumblefoot în club Fabrica din Bucureşti

Biletele pentru concertul Bumblefoot de la club Fabrica din Bucureşti, de pe 25 septembrie 2017, se pot achiziţiona din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la preţul de 50 lei (acces general) şi 150 lei (zona Bumblefoot).

Deşi biletele din categoria VIP sunt deja epuizate, fanii încă pot să întâlnească pe chitarist. Aceştia trebuie să îşi cumpere bilet până la data de 25 august 2017, iar apoi trebuie să trimită seria biletului la adresa de e-mail: [email protected]. Pe 29 august 2017, se va organiza o tragere la sorţi, iar cinci persoane vor beneficia de trataţie VIP.

Categorie Preţ
Acces general 50 lei bilete
Bumblefoot 150 lei bilete

Concertul Bumblefoot de la Bucureşti este organizat de German Quality Entertainment.