Sâmbătă, 16 octombrie 2021, de la ora 20:00, legendara trupă Boney M. alături de Liz Mitchell vor susţine un concert aniversar la Sala Palatului din Bucureşti, pentru celebrarea a 45 de ani de activitate. Concertul va fi deschis de Precious Wilson, vocea originală a grupului Eruption.

Inițial, concertul a fost programat pentru data de 8 martie 2020, dar a fost reprogramat pentru 20 septembrie 2020, din cauza pandemiei generate de noul coronavirus (COVID-19). Ulterior, a fost din nou reprogramat pentru 28 februarie 2021 şi din nou reprogramat pentru 16 octombrie 2021. Biletele achiziţionate pentru oricare dintre datele anterioare rămân valabile pentru noua dată.

Boney M. este unul dintre cele mai celebre grupuri muzicale, adepte ale genului disco, înfiinţate în anii ’70. În cei peste 45 de ani de activitate, trupa a lansat 9 albume de studio şi peste 100 de compilaţii şi de single-uri şi a vândut peste 200 de milioane de materiale peste tot în lume. „Daddy Cool”, „Rasputin”, „Rivers of Babylon”, „Brown girl in the ring” și „Sunny” sunt unele dintre cele mai cunoscute melodii cântate de Boney M.

Trupa a vândut mai mult de 150 de milioane de discuri şi s-a bucurat de-a lungul anilor de un succes la nivel mondial. Mai mult, Boney M. a făcut istorie în 1978, când a devenit prima trupă din Occident care a concertat în Uniunea Sovietică, Leonid Brejnev (fost secretar general al Partidului Comunist rus) acordându-le personal permisiunea. Boney M. este singura formație care apare de două ori în topul 11 al celor mai vândute single-uri din istoria Angliei.

Precious Wilson, vocea originală Eruption, a lansat înca din anii ’70 o serie de hituri care au devenit adevărate imnuri disco: „One way ticket”, „I can’t stand the rain”, „Cry to me”, „Runaway”, „Party, party” și multe altele. Precious este și scriitoare, reușind să ajungă pe locul 1 în topul celor mai vândute cărți pe Amazon.

Solista a înregistrat și piesa de titlu a soundtrack-ului pentru filmul „The Jewel Of The Nile”, în care au jucat Michael Douglas, Kathleen Turner și Danny De Vito. În decursul anilor, Precious Wilson a cântat alături de Paul McCartney, Cliff Richard, Elton John, James Brown, Michael Bolton şi Little Richard.

Bilete Boney M. feat. Liz Mitchell la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul aniversar Boney M. feat. Liz Mitchel, de la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 16 octombrie 2021, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria I 200 lei  bilete
Categoria II 150 lei bilete
Categoria III 120 lei bilete
Categoria IV 90 lei bilete
Categoria V 50 lei bilete

Biletele cumpărate pentru datele anunţate inițial rămân valabile pentru evenimentul reprogramat pe 16 octombrie 2021.

Concertul Boney M. feat. Liz Mitchell, de la Sala Palatului din București, este organizat de Asociaţia Culturală Mall4Art.