Acest eveniment a avut loc in data de 1 Nov 2012.
Vezi alte evenimente cu , .
Vezi alte evenimente la , din , .

Vineri, 19 octombrie 2012 şi joi, 1 noiembrie 2012, trupa KUMM va susţine două concerte aniversare în Flying Circus  Pub din Cluj-Napoca şi în The Silver Church din Bucureşti. Invitaţi speciali: byron.

De-a lungul celor 15 ani, stilul KUMM a evoluat de la rock cu accente progresive la rock alternativ, incluzând sonorităţi diverse şi stiluri diferite care îmbogăţesc atmosfera fiecărei piese. Au susţinut peste 500 de concerte în România, Germania, Ungaria, Italia, Elveţia, Cehia, Turcia, Republica Moldova şi Bulgaria, au lansat 8 materiale discografice şi au compus peste 150 de piese dintre care aproximativ 60 sunt incluse în albumele lansate.

KUMM sunt Cătălin Mocan (voce), Eugen Nutescu (chitară, voce), Kovacs Andras (clape), Mihai Iordache (saxofon), Utu Pascu (bass), John Ciurea (tobe).

Trupa byron poate fi caracterizată ca rock alternativ cu influenţe din multe genuri, printre care rock progresiv, jazz şi funk, şi au lansat până în prezent trei discuri de studio şi două DVD-uri LIVE. Trupa se pregăteşte momentan pentru înregistrarea celui de-al patrulea album, care va fi lansat primăvara viitoare.

byron sunt Dan Byron (voce, chitară acustică, flaut), Costin Oprea (chitară electrică), 6fingers (clape, chitară acustică, voce), Laszlo Demeter (bass), Dan Georgescu (tobe).