Acest eveniment a avut loc in data de 9 Jun 2019.
Vezi alte evenimente cu , , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

Duminică, 9 iunie 2019, de la ora 13:00, pe Câmpia Libertăţii din Blaj are loc cea de-a şaptea ediţie a festivalului Blaj aLive. The Motans, Irina Rimes, Mihail, Gramofone şi Marú se numără printre confirmările acestei ediţii.

Program concerte Blaj aLive

13:00 – Acces
15:30 – 16:30 – Blue Velvet
16:40 – 17:30 – Marú
17:50 – 18:40 – Gramofone
19:00 – 20:00 – Mihail
20:20 – 21:20 – Irina Rimes
21:50 – 23:00 – The Motans
23:00 – 23:30 – Închiderea festivalului

În cadrul festivalului Blaj aLive, fanii vor asculta şi dansa în natură pe ritmurile unora dintre cei mai îndrăgiţi artişti care vor urca pe Freedom Stage. Festivalierii se vor putea relaxa în zonele de lounge sau în food court, având ocazia să-şi petreacă timpul dintre concerte în parcul de distracţii sau implicându-se în diferite activităţi creative.

Ajuns la cea de-a şaptea ediţie, festivalul Blaj aLive promovează libertatea, educaţia şi inovaţia ca suport pentru dezvoltarea culturală şi găzduieşte iniţiativele tinerelor organizaţii. De asemenea, susţine unirea comunităţilor de pretutindeni, devenind locul de întâlnire pentru dezvoltarea unei comunităţi de oameni frumoşi, uniţi şi pregătiţi să aducă un plus de valoare în jurul lor.

Fiind organizat la intersecţia drumurilor dintre Cluj, Sibiu, Timişoara şi Braşov, festivalul facilitează, prin politica de preţuri, serviciile culturale şi turistice oferite, accesul tinerilor la un festival muzical internaţional generalist.

Bilete Blaj aLive 2019

Biletele pentru ediţia 2019 a festivalului Blaj aLive ce se va desfăşura pe 9 iunie 2019 pe Câmpia Libertăţii din Blaj, pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet, dar şi online de pe www.iabilet.ro:

Categorie Preţ
Acces general 60 lei bilete

Reguli de acces

Zona de acces în festival, Info Point-ul Blaj aLive, va fi amplasat la intrarea principală în Ansamblul Câmpia Libertăţii Blaj din strada Câmpul Libertăţii, Blaj. Pentru acces publicul trebuie să prezinte în zona de acces (Info Point) un bilet sau o invitaţie valabilş. Acestea vor fi preschimbate în braţară de acces. Purtarea brăţării este obligatorie pe toata durata festivalului. Ruperea, deteriorarea sau pierderea brăţării anulează dreptul de participare al posesorului în festival. Pentru a reintra va fi nevoie de achiziţionarea unui nou bilet şi preschimbarea acestuia într-o nouă braţără. Bratarile nu sunt transmisibile.

Accesul tinerilor cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani se realizează doar pe baza unui bilet valid şi este permis doar daca sunt însoţiţi de o persoană adultă cu un alt bilet valid. Accesul copiilor sub 7 ani este gratuit dacă sunt însoţiţi de un adult cu un bilet valid şi cu o copie a unui act doveditor a vârstei copilului. Părinţii sau însoţitorii sunt responsabili pentru siguranţa copiilor, organizatorii nefiind responsabili pentru eventualele incidente. Este recomandată purtarea căştilor de protecţie sau a dopurilor de urechi pentru copiii sub 10 ani. Organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor foarte mici la astfel de evenimente, unde limita de decibeli ar putea crea efecte negative asupra auzului copiilor.

Este interzis accesul în zona de festival cu camere foto cu obiective detaşabile, indiferent dacă sunt profesionale sau nu. Va fi permis accesul doar cu dispozitive compacte, cu aparate cu obiective non-interschimbabile şi fără a folosi blitz-ul şi nici modul „filmare”. Supraveghetorii vor interveni pentru a notifica şi clarifica posibilele neînţelegeri ale restricţiilor comunicate. În apropierea scenei Freedom Stage folosirea blitz-urilor este strict interzisă.

Intrarea cu obiecte de valoare în incinta festivalului sau lăsarea lor în grija altor persoane rămâne în răspunderea exclusivă a proprietarului.

Este interzis accesul cu orice obiecte contondente sau care pot fi considerate periculoase, arme albe, orice fel de recipiente de sticlă (inclusiv sticle de parfum sau de cremă), metal, spray-uri (inclusiv spray-uri pentru autoapărare), bidoane de plastic, cutii de conserve, cutii de băutură, bannere susţinute de beţe, lasere, lampioane chinezeşti, umbrele (recomandăm utilizarea pelerinelor de ploaie) şi orice fel de substanţe interzise prin lege.

Este interzis accesul cu mâncare şi băutura în zona de festival. Va exista o zonă de food special amenajată, care va funcţiona pe întreaga durată a festivalului.

Accesul cu animale de companie nu este permis în perimetrul festivalului.

Participanţii la Blaj aLive sunt obligaţi să se supună controlului corporal sumar. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a interzice accesul persoanelor violente sau aflate într-o stare avansată de ebrietate sau a participanţilor sub 18 ani neînsoţiţi de un adult.

Participanţii care stau în zone apropiate de perimetrul festivalului sunt rugaţi să lase autovehiculele acasă pentru a ajuta la păstrarea fluidităţii traficului şi a preveni realizarea de blocaje de circulaţie.

Festivalul Blaj aLive este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” şi Primăria Municipiului Blaj.