Trupa finlandeză Amorphis va concerta din nou în ţara noastră în toamna acestui an, România numărând-se printre ţările incluse în prima parte a turneului „The Beginning Of Times„. Turneul, ce promovează cel mai recent material discografic al trupei, include două oraşe din ţara noastră: Sibiu şi Bucureşti.

Deşi stilul din perioada de început a trupei era mai degrabă un death metal, de-a lungul timpului acesta s-a transformat într-un dark metal melodios. Iar „The Beginning Of Times” nu face notă discrepanţă, albumul ce va fi lansat la sfârşitul luniii mai este inspirat din mitologia finlandeză. „The Beginning Of Times” pune în centrul său figura legendară a eroului Väinämöinen, a cărui poveste fascinantă este perfect transpusă în cuvinte de către Pekka Kainulainen, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai artei contemporane finlandeze.

Amorphis are la activ nu mai puţin de 9 albume de studio şi sute de concerte în faţa a mii de rockeri din toată lumea. Trupa revine în România pentru a patra oară la invitaţia ARTmania, după concertele din 2009 (la Arenele Romane), 2008 ( la Romexpo, alături de Haggard) şi 2006 (în Sibiu la festivalul ARTmania) .

De data aceasta trupa finlandeză va susţine două concerte: la Sibiu în Oldies Pub pe 8 noiembrie 2011 şi la Bucureşti pe 9 noiembrie 2011 în The Silver Church.

Bilete Amorphis

Bilete pe cele două concerte Amorphis sunt disponinile în reţeaua Eventim şi pe www.eventim.ro sau www.artmania.ro la următoarele preţuri:

– 60 de lei – până pe 13 august 2011
– 75 de lei între 14 august 2011 şi 7, respectiv 8 noiembrie 2011
– 85 de lei în ziua evenimentului

Cele două concerte sunt organizate de ARTmania.

Foto: Stefan De Batselier