Interesul pentru UNTOLD 2027 rămâne ridicat, organizatorii anunțând că au fost vândute deja peste 40.000 de abonamente pentru ediția de anul viitor. Festivalul va avea loc în perioada 5-8 august 2027, la Cluj-Napoca.

După epuizarea rapidă a primelor etape de vânzare, organizatorii au pus în vânzare un nou lot limitat de abonamente, disponibil la prețul de 119 euro + taxe. După epuizarea acestuia, prețul abonamentelor va crește.

Peste 40.000 de fani și-au asigurat deja accesul

Potrivit organizatorilor, primele 20.000 de abonamente s-au epuizat în doar câteva minute de la lansarea vânzărilor, iar în primele 24 de ore peste 30.000 de persoane își rezervaseră deja locul la ediția din 2027. La doar câteva zile de la debutul campaniei, numărul abonamentelor vândute a depășit pragul de 40.000.

Noua etapă de vânzare este disponibilă într-un număr limitat, iar abonamentele pot fi achiziționate de pe platforma oficială tickets.untold.com.

UNTOLD 2027 deschide conceptul STAR EDITION

Ediția din 2027 va marca debutul conceptului STAR EDITION, anunțat de organizatori ca un nou capitol în evoluția festivalului. Timp de patru zile și patru nopți, Cluj-Napoca va găzdui concerte și show-uri susținute de artiști internaționali, alături de producții spectaculoase și experiențe dedicate participanților.

Organizatorii au precizat, de asemenea, că primul headliner al ediției din 2027 este deja confirmat, însă identitatea acestuia nu a fost încă dezvăluită.

La ediția din acest an, pe scena principală a festivalului au urcat artiști precum Lewis Capaldi, Zara Larsson, Sting, Flo Rida, Martin Garrix, Marshmello și The Chainsmokers, alături de alte nume din muzica internațională.

UNTOLD 2027 STAR EDITION va avea loc în perioada 5-8 august 2027, la Cluj-Napoca.