Joi, 28 noiembrie 2013, începând cu ora 22:00, trupa Changing Skins va susţine un concert în Panic! Club din Bucureşti.
Changing Skins s-a născut în 2011 din iniţiativa lui Horaţiu Ghibu (voce) şi a lui Ştefan Mustaţă (chitară/programming), cărora li s-au alăturat în scurt timp Adrian Cotoara (bass) şi Raluca Pascaru (tobe).
Pentru membrii trupei Changing Skins, 2013 stă sub semnul pregătirilor pentru viitorul material discografic, care va apărea în cursul lui 2014 şi de pe care fanii au avut ocazia să asculte „Full Of Dirt” şi „All I Need”.
Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei.