Biletele pentru show-ul Schiller, de pe 22 octombrie 2016 de la Sala Palatului din Bucureşti, pot fi achiziţionate cu o reducere de 50%, cu 99 de lei, în loc de 199 lei, în weekendul 30 septembrie – 2 octombrie 2016.

Cu ocazia Zilei Naţionale a Germaniei, organizatorii concertului desfăşoară campania „WEEKENDUL SCHILLER”, care propune trei zile de reducere pentru biletele la spectacolul în premieră, ce va avea loc în mai puţin de o lună. Preţul unui bilet va scădea de la 199 lei la 99 lei, iar campania durează de vineri, 30 septembrie 2016, ora 00:00 până duminică, 2 octombrie 2016, la ora 23:59.

Unul dintre cei mai iubiţi DJ, Schiller, vine pentru prima dată în România, alături de mai mulţi instrumentişti, pentru a susţine un show  în cadrul turneului de promovare al celui mai recent album, „Future”. Atât noile sale compoziţii, cât şi piese care l-au consacrat se vor auzi pe scena Sălii Palatului, într-o spectacol de sunete şi lumini.

„Fiecare melodie de pe <<Future>> e ca şi cum ţi-ai imagina un film, întreg albumul te poate duce cu gândul la coloana sonoră a unei pelicule în care te regăseşti, în care poţi simţi <<Paradisul>>. Este nou, este emoţional, optimist, pe alocuri mistic; este liniştitor, este un nou material care te va determina să pluteşti. Vei fi furat de val ascultându-l, te vei simţi bine, e ca şi cum îl cunoşti, e muzica ta. <<Future>> este un nou produs discografic pe care îl poţi asculta când te întorci acasă de la job, de la şcoală. Te aşezi pe canapea, iţi pui căştile, te relaxezi şi te plimbi prin lumea imaginată de tine”, a declarat  Schiller.

Pe acest nou material, primul în limba engleză, DJ-ul a colaborat cu numeroase vocaliste, printre care: Kêta, Arlissa, Emma Hewitt, Samu Haber, Sheppard Solomon şi Maggie Szabo. Albumul „Future” a s-a clasat pe locul 1 în Germania în prima săptămână de la apariţie.

Originar din Germania, Schiller sau Christopher von Deylen, pe numele său real, este un DJ care a debutat în 1998. Iniţial, Schiller a fost un duo format din Christopher von Deylen şi Mirko von Schlieffen, dar în 2001 von Schlieffen a părăsit proiectul.

Până în prezent, artistul de muzică electronică a lansat 31 de albume şi 35 de single-uri şi EP-uri. De-a lungul carierei, Schiller a colaborat cu mai mulţi artişti celebri pentru parte vocală a proiectului, printre care şi: Tarja Turunen, Sarah Brightman, Ben Becker, Peter Heppner şi Alexander Veljano.

Bilete Schiller la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru show-ul pe care Schiller îl va susţine pe 22 octombrie 2016, la Sala Palatului din Bucureşti, se pot achiziţiona din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la preţul de 199 lei.

În perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2016, biletele vor costa 99 lei.

Categorie Preţ 30 septembrie – 2 octombrie 2016 Preţ
Acces General 99 lei 199 lei cumpără bilete

Spectacolul susţinut de Schiller la Sala Palatului din Bucureşti este organizat de German Quality Entertainment.