Hugh Laurie l-a lăsat în urmă pe controversatul doctor Gregory House, de ceva timp, şi s-a întors la dragostea lui pentru muzică. Artistul britanic are la activ două albume extrem de apreciate de critici şi care au fost rapid îndrăgite de iubitorii de blues şi nu numai. Înainte de prima întâlnire cu publicul din România, pe 12 iulie 2014, Hugh Laurie le-a transmis fanilor că abia aşteaptă concertul de la Sala Palatului.

Timp de opt ani, Hugh Laurie le-a intrepretat pe excentricul Dr. House, în cadrul serialului ce a dărâmat record după record. Însă artistul britanic, care a captivat audienţele din toată lumea, transforându-se într-un medic american ce nu ţinea cont de niciun fel de reguli, a reuşit fără niciun efort să cucerească scena muzicală cu interpretările sale ale unor piese celebre de blues.

Muzica – cel mai bun fel de prieten

Primii paşi în muzică i-a făcut la doar şase ani, când descoperea pianul. De la primele atingeri de clape până la o pasiune pe viaţă nu a mai fost mult. Despre faptul că alţi copii se jucau cu mingea la acea vârstă, glumeţ el spune: „Mă jucam şi cu mingea, bineînţels, dar ştii cum este, când se întunecă…”.

Hugh Laurie a fost întotdeauna foarte deschis când a venit vorba de depresia prin care a trecut, însă îndiferent de dificultatea momentelor muzica i-a fost mereu alături. „Muzica mi s-a părut întotdeauna cel mai bun fel de prieten sau partener. Un loc în care te poţi pierde, poţi fi alinat, amuzat, înfiorat, minunat. Pur şi simplu iubeam să stau la pian şi să mă joc, încercând să urmez paşii (amprentele?) eroilor mei.

Dacă unii muzicieni ar face orice să fie pe aceeaşi scenă cu idolii lor, Hugh s-ar mulţumi doar să îi vadă cântând: „Nu e nevoie să cânt cu vreunul dintre ei. Aş fi fericit doar să stau și să ascult în timp ce Ray Charles sau Bessie Smith, sau Muddy Waters, sau Professor Longhair, sau oricare din cele câteva sute de eroi ar cânta pe scenă.”

„Toate trăirile umane se regăsesc în muzica asta.”

Inteligent, amuzant, calm, cu o cultură extrem de bogată şi cu un farmec greu de neglijat, Hugh şi-a găsit uşor dragostea pentru blues, iar muzica sa pare să îi oglindească personalitatea. Aşa cum chiar el spune, artişti ca The Yardbirds, The Animals, The Rolling Stones sau Led Zeppelin au fost influenţaţi de muzica originară din sudul Statelor Unite, cu mult înainte ca el să atingă pianul.

„Ceea ce iubesc la aceste cântece este faptul că sunt în acelaşi timp specifice, cât şi universal valabile. Poveştile despre dragoste, sex, frică, bucurie – astea nu sunt lucruri care se întâmplă doar în Sudul american.

Noul său album, „Didn’t it Rain” aduce în plus, faţă de „Let Them Talk” elemente de jazz, R&B sau tango, toate într-un melanj ce cucereşte audienţa. Despre cel dintâi dintre acestea spune că: „Jazzul poate să aibă cam orice fel de efect asupra mea, ca şi asupra tuturor celor care îl ascultă, sper. Poate să mă facă să râd, să plâng, să dansez, să îmi tai respiraţia, orice. Toate trăirile umane se regăsesc în muzica asta.”

Britanicul spune că nu se poate hotărî asupra unor piese pe care să le aleagă ca şi coloană sonoră pentru viaţa sa, pentru că nu se pricepe la făcut liste. Favoritele lui se schimbă, aşa că ar reveni şi ar face în permanenţă modificări la listă.

„Abia aşteptăm să venim!”

Ce nu pare să se schimbe niciodată este partea „neastâmpărată” a lui Hugh. Pe coperta albumului său el cântă la un pian în miniatură. Despre acesta povesteşte că l-a primit de mult şi că imaginea respectivă este menită să arate atât „seriozitatea dragostei” sale pentru acest tip de muzică, şi în acelaşi timp să îi reflecte latura „jucăuşă”.

Coperta albumului "Didn’t it Rain"
Coperta albumului „Didn’t it Rain”

Hugh Laurie este o persoană foarte privată, însă în show-urile sale live fanii pot să îi vadă adevărata faţă, cum chiar el a recunoscut de mai multe ori. Emoţionat şi nerăbdător el le-a transmis fanilor din România că speră să fie la fel de entuziasmaţi ca şi el pentru show-ul de la Bucureşti: „Abia aşteptam să venim! Show-ul este unul de care sunt tare mândru. Sper să putem face publicul la fel de fericit precum sunt şi eu când interpretam aceste melodii. Ne vedem acolo!”.

Pe scena Sălii Palatului Hugh Laurie va fi acompaniat de trupa sa The Copper Bottom Band, în cadrul unui show organizat de Phoenix Entertainment.