Acest eveniment a avut loc in data de 29 Oct 2016.
Vezi alte evenimente cu , , , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, de la ora 16:00, trupa Viţa de Vie îşi lansează noul album „Şase/şase”, printr-un concert la Arenele Romane din Bucureşti. Days of Confusion, The Kryptonite Sparks, Gray Matters, Tourette Roulette, Flesh Rodeo sunt invitaţii speciali ai concertului, iar DJ Hefe mixează în cadrul evenimentului.

După concertul din 20 februarie 2016, formaţia continuă să sărbătorească cei 20 de ani de activitate, cu un show în care îşi va prezenta cel mai nou material, „Şase/şase”.

Program concert Viţa de Vie

16:00 – 17:00 – acces + DJ Hefe
17:00 – 17:45 – Flesh Rodeo
17:45 – 18:05 – DJ Hefe
18:05 – 18:50 – Tourette Roulette
18:50 – 19:10 – DJ Hefe
19:10 – 19:55 – Gray Matters
19:55 – 20:15 – DJ Hefe
20:15 – 21:05 – The Kryptonite Sparks
21:05 – 21:25 – DJ Hefe
21:25 – 22:05 – Days of Confusion
22:05 – 22:30 – DJ Hefe
22:30 – 00:00 – Viţa de Vie

„Șase/Șase este spart in două albume, prima parte o lansăm acum, pe 29 octombrie, iar a doua, pe 20 mai 2017. Este <planul nostru cincinal> pe un an jumătate, început pe 20 februarie cu un concert aniversar și susținut, de-a lungul anului, cu un single pe fiecare 20 ale lunii”, a declarat Adrian Despot.

Cele mai recente single-uri, „Luna şi noi” şi „Inimi surde” şi alte patru piese: „Pe plajă-n Vama la 5”, „Somn ușor”, „Metaforă de toamnă” şi „Hai incearcă” vor fi incluse pe materialul de studio pe care trupa îl va lansa în cadrul concertului.

„Noul album Vița de Vie este rezultatul a tot ce am acumulat în ultimii ani. Este un amalgam de emoție și energie, decantat prin filtrul celor 20 de ani petrecuți pe metereze”, spune Adrian Despot.

Înfiinţată în 1996, Viţa de Vie este o trupă recunoscută în România pentru abordarea mai multor stiluri de rock, precum: nu metal, alternativ sau rapcore. Cariera formaţiei este compusă din 8 albume, iar în următoarea perioadă va lansa cel de-al nouălea material de studio.

„Praf de stele”, „Sunetul mai tare” şi „Pe plajă-n Vama la 5” sunt unele dintre cele mai cunoscute piese ale formaţiei. De-a lungul celor 20 de ani, grupul a colaborat cu mai mulţi artişti, printre care: Paraziţii, Răzvan Suma, Alexandrina şi Blue Noise.

Bilete Viţa de Vie la Arenele Romane din Bucureşti

Biletele pentru concertul pe care Viţa de Vie îl va susţine la Arenele Romane din Bucureşti, pe 29 octombrie 2016, pot fi achiziţionate din reţeaua IaBilet sau online de pe www.iabilet.ro, la preţul de 70 lei.

Perioadă Preţ
Acces general 70 lei cumpără bilete

Concertul Viţa de Vie de la Arenele Romane din Bucureşti este organizat de Dark Side Entertainment.