Acest eveniment a avut loc in data de 1 Nov 2013.
Vezi alte evenimente cu .
Vezi alte evenimente la din .

Vineri, 1 noiembrie 2013, de la ora 20:00, Sir Tom Jones va susţine un nou concert la Sala Palatului din Bucureşti, la aproape doi ani de la precedentul său concert în aceeaşi locaţie.

Încă de la lansarea hitului „It’s not unusual„, în 1965, solistul de origine galeză a fost o prezenţă remarcabilă pe scena muzicii pop, posedând un talent aparte care se încăpăţânează să nu-l părăsească nici la varsta de 73 de ani. Graţie unui lung şir de hituri care au traversat câteva decenii – „What’s New Pussycat” în anii ’60, „She’s a Lady” în ’70, „Kiss” în ’80 sau „Sexbomb” în 2000 – Tom Jones şi-a păstrat un public fidel, care a crescut de la o generaţie la alta.

„Spirit in the Room” unul dintre cele mai bune albume Tom Jones

Şi chiar şi astăzi, la venerabila sa vârstă, Sir Tom mai are puterea de a-şi încânta fanii cu vocea sa unică şi chiar şi cu noi piese. Recent, Tom Jones şi-a dovedit din nou talentul surprinzător o dată cu lansarea albumului cu numărul patruzeci din carieră, intitulat „Spirit in the Room”, şi care a primit numai laude din partea criticilor.

Albumul a fost produs de Ethan Johns şi lansat pe 21 mai 2012, cuprinzând un set de 14 piese semnate de câţiva cântăreţi de mare clasă, printre care Leonard Cohen, Paul McCartney, Paul Simon, Bob Dylan sau Odetta Gordon, interpretate în manieră proprie. „Spirit in the Room” demonstrează o maturitate artistică pe care puţini muzicieni ajung să o dobândească. Vocea lui rămâne încă deosebit de puternică, iar prezenţa sa la spectacolele pe care le susţine este de fiecare dată specială.

Dragostea lui pentru muzică şi pasiunea cu care s-a dedicat acesteia i-au fost răsplatite şi de către Regina Elisabeta în anul 2006, când a fost ridicat la grad de cavaler pentru activitatea sa. Tom Jones a sărbătorit acest moment în 2012, când a cântat la Queens Diamond Jubilée Concert, la Palatul Buckingham.

Alte momente semnificative din lunga sa carieră includ câştigarea unui premiu Brit „pentru cea mai bună contribuţie a unui artist în muzică”, un premiu Silver Clef pentru toate realizările sale, premiul Hitmaker (US) din partea compozitorilor americani de pe Hall of Fame, în 2010 prestigiosul premiu Music Industry Trust (UK) şi premiul „Bărbatul Anului” din partea GQ în 2012.

Bilete Tom Jones – Sala Palatului

Biletele pentru concertul pe care Tom Jones îl va susţine pe 1 noiembrie 2013 la Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la următoarele preţuri:

Categorie bilete Preţ
VIP EXCLUSIVE 790 lei cumpără bilete
VIP 490 lei cumpără bilete
Categoria I 290 lei cumpără bilete
Categoria II 250 lei cumpără bilete
Categoria III 200 lei cumpără bilete

Evenimentul este prezentat de Marcel Avram, East European Events şi D&D East Entertainment.