Joi, 20 aprilie 2017, de la ora 20:00, orchestra Pink Martini împreună cu solista Storm Large concertează la Sala Palatului din Bucureşti. Spectacolul face parte din turneul de promovare al celui mai recent album, „Je dis oui!”, lansat în toamna anului 2016.

Recunoscută pe scene din întreaga lume pentru repertoriul multilingvistic, orchestra revine în România pentru a susţine un nou concert cu piese atent alese atât de pe noul ei material, „Je dis oui”, cât şi compoziţii mai vechi. Instrumentele perfect armonizate vor fi acompaniate de vocea inconfundabilă a solistei Storm Large, care va impresiona cu interpretările sale de jazz combinat cu soul şi latino.

Orchestra este un proiect eclectic ambiţios, cu un sound ce îmbină influenţe variate, de la cuban-jazz şi muzică de cameră până la marşuri braziliene şi soundtrack de film noir. Membrii grupului cântă în aproximativ 22 de limbi în concertele lor, oferind astfel o călătorie muzicală unică pe diferite tărâmuri. Astfel, bucureştenii speră că vor auzi şi câteva piese cântate în limba română.

Înfiinţată în 1994, la iniţiativa lui Thomas Lauderdale de a combate mediocritatea pe care unii o numeau muzică, Pink Martini este o orchestră care abordează o gamă variată de stiluri muzicale, printre care: pop, jazz, latino, lounge şi classical crossover.

Până în prezent, orchestra a lansat 9 albume de studio, 3 compilaţii şi 12 single-uri şi EP-uri. „Amado Mio”, „Splendor in the Grass”, „Donde Estas Yolanda” şi „Până cânt nu te iubeam” se numără printre cele mai cunoscute compoziţii ale sale. Cel mai recent material, „Je dis oui!” (2016), include colaborări de succes cu Ari Shapiro, Ikram Goldman, Kathleen Saadat şi Rufus Wainwright şi va fi promovat anul viitor printr-un turneu internaţional.

De-a lungul carierei sale, Pink Martini a cântat pe numeroase scene din întreaga lume, în săli de operă, săli de concerte, la festivaluri de film, în muzee și pe podiumul defilărilor de modă. În 2014, grupul a intrat atât în Bowl Hall of Fame de la Hollywood, cât şi în Oregon Music Hall of Fame.

Bilete Pink Martini la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul Pink Martini, alături de Storm Large, de la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 20 aprilie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de perioada de achiziţionare şi de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ 24.12-15.01 Preţ normal
Categoria I (VIP) 280 lei 280 lei bilete
Categoria II 198 lei 220 lei  bilete
Categoria III 171 lei 190 lei  bilete
Categoria IV 130 lei 145 lei  bilete
Categoria V 108 lei 120 lei  bilete

Concertul Pink Martini de la Sala Palatului din Bucureşti este organizat de Events.