Marţi, 7 martie 2017, de la ora 20:00, trupa Direcţia 5 susţine concertul „Eşti îngerul meu” la Sala Palatului din Bucureşti.

După concertul „Rămâne din noi… dragostea”, celebra trupă de pop-rock revine pe scena Sălii Palatului, de această dată cu o altă declaraţie de dragoste: „Eşti îngerul meu”. Formaţia va pune în scenă o poveste magică şi romantică, în care ne va prezenta o dragoste simplă şi sinceră. Atât hituri mai vechi, cât şi piese recente vor fi interpretate într-o atmosferă plină de emoţie, în care iubirea va fi pe pe primul loc în suflet.

Înfiinţată în 1991, de Marian Ionescu, Direcţia 5 a devenit una dintre cele mai cunoscute trupe din ţară. De-a lungul carierei, formaţia a abordat diferite stiluri muzicale printre care: pop-rock, rock alternativ şi electronic-rock.

Grupul a debutat în 1992, cu albumul „La vulturul de mare cu peştele în gheare”. În iunie 1992, Direcţia 5 a cântat în Bulgaria la festivalul „Orfeul de Aur”, iar în octombrie a prezentat două piese noi la festivalul de la Bregenz, Austria, unde a obţinut premiul II. A urmat perioada „Superstar” (1999), ca ulterior să continue cu materialele „Ambiental” (2006), „Aniversare” (2008), „Emoţie” (2009) şi „Romantic” (2010).

Formaţia este o prezenţă consecventă în muzica autohtonă. Până în prezent, Direcţia 5 a lansat peste 15 materiale discografice şi a susţinut sute de concerte. „O fată ca ea”, „Dacă ai şti”, „Eşti stilul meu”, „Iţi mulţumesc” și „Am nevoie de tine” se numără printre cele mai cunoscute piese interpretate de trupă. De-a lungul carierei, grupul a colaborat cu mai mulţi artişti, printre care: Andra, Paula Seling, Andreea Bănică, Loredana Groza şi Lidia Buble şi Nicoleta Nucă.

Bilete Direcţia 5 – „Eşti îngerul meu” la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul „Eşti îngerul meu”, pe care Direcţia 5 îl susţine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 7 martie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria I 170 lei cumpără bilete
Categoria II 110 lei  cumpără bilete
Categoria III 80 lei  cumpără bilete
Categoria IV 70 lei  cumpără bilete