Luni, 12 decembrie 2016, de la ora 19:30, Ştefan Bănică va susţine un concert de Crăciun, în premieră, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Odată cu împlinirea a 15 ani de la primul concert de Crăciun susţinut de Ştefan Bănică, artistul pregăteşte o nouă surpriză pentru fanii săi: un concert de Crăciun în premieră la Cluj-Napoca. Tradiţia sa muzicală îmbinată cu magia sărbătorilor de iarnă ajunge şi la Cluj-Napoca, unde artistul va concerta, după cele trei zile de spectacol de la Bucureşti.

Ştefan Bănică este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din România, cariera sa, care se întinde pe o perioadă de peste 25 de ani, cuprinzând realizări marcante în muzică, teatru, film şi televiziune. Născut pe 18 octombrie 1967, în Bucureşti, Ştefan Bănică a făcut parte, încă din copilărie, din lumea artiştilor români, fiind fiul celebrului actor Ştefan Bănică şi a jurnalistei Sanda Vlad-Liteanu.

Debutul său artistic a avut loc în 1984, când a interpretat rolul Guriţă, în serialul „Eroii nu au vârstă”, în regia lui Mihai Constantinescu, însă adevărată sa afirmare în lumea filmului a venit odată cu rolul Mihai din filmul „Liceeni”, în 1986. Din 1987, Ştefan Bănică poate fi văzut şi pe scenele de teatru din România. Paralele cu rolurile pe care le-a interpretat, de-a lungul carierei sale, în teatru şi film, Ştefan Bănică s-a afirmat şi în televiziune, în special datorită show-ului „Dansez pentru tine”, pe care l-a prezentat la Pro TV, între 2006 şi 2013.

Ştefan Bănică este unul dintre artiştii valoroşi ai României, având o carieră fructuoasă şi în domeniul muzical. Multe dintre melodiile pe care le-a lansat au devenit hituri şi au fost difuzate pe toate canalele media. Printre acestea se numără „Găseşte-mi loc în inima ta”, „Te iubesc, femeie”, „Veta”, „Toată lumea dansează”, „Cum am ajuns să te iubesc” şi „S-o facem lată”.

A susţinut mii de concerte în toată ţara, iar din 2002 nu a lipsit în niciun an de pe scena Sălii Palatului, unde susţine deja celebrele sale show-uri de Crăciun, cu casa închisă. De asemenea, Ştefan Bănică susţine, începând din 2010, concertul acustic „Te iubesc, femeie!”, la Circ & Variete Globus Bucureşti.

Bilete Ştefan Bănică la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Biletele pentru concertul Ştefan Bănică de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, de pe 12 decembrie 2016, pot fi achiziţionate de pe www.bilete.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria 0Vip 180 lei
Categoria I 150 lei
Categoria II 130 lei
Categoria III 100 lei
Categoria IV 85 lei