Sâmbătă, 13 mai 2017, Carla’s Dreams lansează cel de-al patrulea album, „Antiexemplu”, printr-un concert în aer liber la Arenele Romane din Bucureşti. Evenimentul va include atât piese cunoscute, cât şi piese care vor fi ascultate în premieră, dar şi invitaţi surpriză, ce vor fi anunţaţi în perioada următoare.

Carla’s Dreams este un proiect muzical reprezentat de un grup de tineri din Republica Moldova, iar povestea lor a început în mod public în ianuarie 2012, într-un anonimat care continuă şi astăzi. Rezultat dintr-o pasiune comună, acest proiect le-a adus recunoaştere în afara graniţelor şi de asemenea o comunitate pe care puţini artişti se pot lăuda că au construit-o.

Solistul Carla’s Dreams este unul dintre juraţii X Factor, iar proiectul muzical din care face parte a reuşit să cucerească publicul din România cu mesajele transmise prin intermediul muzicii, printr-un sound divers şi colaborări cu artişti precum: INNA, Delia, Loredana Groza şi Antonia.

Carla’s Dreams a câştigat opt premii la cele mai importante categorii din ediţia 2016 a Media Music Awards şi au cucerit şi alte ţări, printre care Rusia, Ucraina, China, Grecia, Emiratele Unite Arabe, Turcia şi Finlanda. Trupa interpretează piese atât în limba română, cât şi în rusă şi engleză, iar stilul lor muzical combină elemente de rock, pop, jazz şi hip-hop.

Discografia formaţiei Carla’s Dreams include în prezent trei albume, dintre care două au fost lansate oficial, „Da.Nu.Na.” (2014) şi „NGOC” (2016), iar unul dintre ele doar în format electronic, „Hobson’s Choice” (2012). „Hobson’s Choice” este şi numele melodiei cu care trupa încheie anumite concerte şi prezintă „coloana vertebrală” a proiectului, aşa cum solistul a numit această compoziţie în cadrul concertului Europa FM Live pe Plajă 2016.

În ultimii doi ani, cântecele lor au devenit hituri care au ocupat săptămâni întregi locul 1 al radiourilor şi televiziunilor de specialitate: „Imperfect”, „Acele”, „Sub pielea mea #eroina”, „Te rog”, „Cum ne noi”. Cea mai recentă piesă Carla’s Dreams, „Ne bucurăm în ciuda lor”, a fost lansată la începutul lunii noiembrie şi are influenţe din mai multe zone muzicale, îmbinând pop-ul cu rock şi electro.

Bilete Carla’s Dreams – „Antiexemplu” la Arenele Romane din Bucureşti

Biletele pentru concertul Carla’s Dreams – „Antiexemplu” de pe 13 mai 2017, de la Arenele Romane din Bucureşti, pot fi achiziţionate din reţeaua IaBilet şi online de pe www.iabilet.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de perioada de achiziţionare şi de poziţionarea locurilor în sală.

Biletele earlybird se pot achiziţiona până pe 1 februarie 2017.

Categorie Preţ earlybird Presale La intrare
Cat. A 179 lei 199 lei 250 lei bilete
Cat. B 109 lei 129 lei 140 lei bilete
Cat. C 69 lei 79 lei 100 lei bilete

Categoria A: loc în tribună – sectoarele K şi E
Categoria B: fără loc – în faţa scenei
Categoria C: loc pe scaun în spatele Categoriei B sau fără loc

Concertul Carla’s Dreams de la Arenele Romane este un eveniment organizat de Global Records şi BestMusic Live Concerts.