Amy Macdonald, Walking on Cars, Lola Marsh, Alternosfera, Şuie Paparude, Coma şi Sinoptik sunt primele confirmări la Blaj aLive 2017. Aflat la cea de-a cincea ediţie, festivalul are loc pe 4 iunie 2017, pe Câmpia Libertăţii din Blaj. Spre deosebire de anii trecuţi, ediţia din acest an se desfăşoară doar pe parcursul zilei de 4 iunie.

Blaj aLive 2017 va găzdui 3 scene (Freedom Stage – scena principală, Zona Reggae şi Zona Electronică), spaţii de lounge şi relaxare, food court, parc de distracţii, activări şi seminarii creative.

Anul acesta, festivalul se va desfăşura într-o singură zi şi nu va mai include zona de camping, spaţiu aflat acum în curs de reamenajare, din cauza lucarărilor de reabilitare a Câmpiei Libertăţii. Din 2018 însă, Blaj aLive va reveni la durata de 3 zile, într-o locaţie modernizată.

Amy Macdonald, pentru prima dată în concert în România

Amy Macdonald, artistă de origine britanică, concertează pentru prima dată în România pe scena festivalului Blaj aLive. Cunoscută pentru piesa „This is the life”, cu care a ajuns pe primul loc în 10 ţări şi a înregistrat vânzări de peste 2 milioane de copii, Amy Macdonald este o artistă de folk rock foarte apreciată. A concertat de-a lungul timpului pe scenele celor mai mari festivaluri din Europa: T in the Park sau Glastonbury.

De asemenea, piesa „This is the life” a dat titlul şi primului ei album (2007), album care a înregistrat câteva performanţe: a intrat direct pe locul 1 al clasamentelor din 5 ţări inclusiv în Marea Britanie, s-a vândut în peste 3 milioane de copii şi a câştigat discul de platină în 12 ţări.

Walking on cars, trupă irlandeză de rock alternativ, a fost înfiinţată în 2010 şi s-a bucurat de o ascensiune rapidă pe scena muzicală locală şi internaţională. Cu un album de studio la activ „Everything this way” (2016) şi un EP „Hand in Hand” (2014) şi mai multe single-uri la activ, Walking on cars a devenit cea mai importană trupă irlandeză independentă, cu 2 piese în top 30 cele mai ascultate hit-uri pe iTunes.

Lola Marsh, un duo originar din Israel, reprezintă una dintre cele mai fresh trupe de indie pop ale Orientului Mijlociu. Versuri cu semnificaţii profunde, armonii complexe şi tonuri calde se regăsesc pe single-ul de debut „Sirens” (2015), care a ajuns, imediat după lansare pe locul 5 în Top 10 „Cele mai ascultate melodii” pe Spotify din SUA.

Sinoptik sunt o trupă de psihedelic/stoner/alternativ rock ce a fost fondată în Ucraina. În 2016, trupa a câştigat titlul de „Cel mai bun debut din lume” în cadrul cunoscutei competiţii Global Battle of the Bands (GBOB). Sound-ul Sinoptik impresionează prin mixul imprevizibil de stoner psihedelic, clasic rock şi nuanţe indie. Trupa se poate mândri cu participări la festivaluri ca Sziget (Ungaria) sau Reading (UK).

Alternosfera, trupa de rock alternativ, ce a luat fiinţă în 1998 la Chişinău, este una dintre cele mai iubite trupe în România. Datorită mesajelor pieselor care ating subiecte complexe, de la dragoste, la politică sau social, cu un stil alternativ care te duce înpoi cu gândul în Seattle-ul anilor ’90, trupa a câştigat definitiv inimile publicului cu piesele şi albumele lor. Până în prezent, trupa a lansat 6 albume de studio.

Coma este o trupă românească de alternativ/rock/hardcore înfiinţată în 1999, al cărei stil de alternare a profunzimii versurilor, riff-urilor dure cu tonurile calde, s-a impus rapid printre preferinţele publicului. De la prima ieşire pe scenă în 2000, trupa a concertat la cele mai importante festivaluri de gen de la noi din ţară şi a deschis concertele unor artişti importanţi, precum: Deftones, Sepultura, Incubus, Ozzy Osbourne, Skunk Anansie, Linkin Park, Biohazard şi Hed PE.

Şuie Paparude, trupă românească de electro pop, new wave, înfiinţată în 1993, a scris un capitol important în istoria muzicii electronice de la noi din ţară. De la primul album lansat în 1995 şi intitluat „Şuie Paparude” şi până în prezent, trupa a rămas o prezenţă constantă atât prin intermediul celor 10 albume lansate, cât şi prin  stilul care a evoluat continuu, fără să renunţe la crezul lor muzical iniţial.

Bilete Blaj aLive 2017

Biletele pentru ediţia 2017 a festivalului Blaj aLive ce se va desfăşura pe 4 iunie 2017 pe Câmpia Libertăţii din Blaj, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la mai multe categorii de preţ:

Categorie Preţ
Bilet acces general 60 lei bilete
aLive 3 140 lei bilete
aLive 4 160 lei bilete
aLive 5 190 lei bilete
  • Pachetul aLive 3 oferă posibilitatea accesului simultan pe acelaşi bilet a 3 persoane
  • Pachetul aLive 4 oferă posibilitatea accesului simultan pe acelaşi bilet a 4 persoane
  • Pachetul aLive 5 oferă posibilitatea accesului simultan pe acelaşi bilet a 5 persoane